De-acuma nu te-oi mai vedea,

Rămâi, rămâi cu bine!

Mă voi feri în calea mea

                              De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,

De astăzi nu-mi mai pasă

Că cea mai dulce-ntre femei

                              Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei

Ca-n zilele acele,

Să mă îmbăt și de scântei

                              Din stele,

Când degerând atâtea dăți,

Eu mă uitam prin ramuri

Și așteptam să te arăți

                              La geamuri.

O, cât eram de fericit

Să mergem împreună,

Sub acel farmec liniștit

                              De lună!

Și când în taină mă rugam

Ca noaptea-n loc să steie,

În veci alături să te am,

                              Femeie!

Din a lor treacăt să apuc

Acele dulci cuvinte,

De care azi abia mi-aduc

                              Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult

Nimicurile-aceste,

Îmi pare-o veche, de demult

                              Poveste.

Și dacă luna bate-n lunci

Și tremură pe lacuri,

Totuși îmi pare că de-atunci

                              Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei de-ntâi

Eu n-o voi mai privi-o...

De-aceea-n urma mea rămâi -

                              Adio!