Pe genunchii-mi te-am purtat.

Ți-am privit în față,

Ochii-mi ochii-ți a cătat,

Gura-mi, buza-ți creață ­

Și m-am pus pe sărutat.

Cine mă învață?

Ca o mamă blând și lin

Ce-un copil răsfață,

Mângâiat-ai fruntea mea

Și m-ai strâns în brață.

Ah, cât te iubesc de mult!

Cine mă învață?

Eu mă duc, te părăsesc ­

Nu mă privi șuler,

La spectacol mă pornesc,

Stăi să-mi văd de guler.

În teatru românesc

Azi e Elisa Müler.

Un copil netrebnic sunt ­

Spune-mi-o apăsată.

Mi-ai legat acest cuvânt

De viața-mi toată,

Mi l-ai dat roșind, plângând

Când ai fost — ciudată.

Ah, surâde-mi înc-un pic

Și nu-mi fi ursuză.

Căci cu degetul cel mic

Te ating pe buză.

Și șoptește-mi un nimic

Nimeni să n-auză.

Astăzi e duminecă.

Pac! și una bună.

Eu te las și bine că

Mi te las nebună...

Trage-te de mânecă...

Ce știi de-i minciună.

Nici nu știi, o, turturea,

Ce-mi auz de-a bine.

Tu gândești cine știi ce

Și te uiți la mine.

Ah, iubită mititea,

Cum te-ador pe tine!

Un nimic, un cuvințel,

Spus după perdeauă,

E o piatră de inel,

E a nopții neauă,

Arde-atât, încât cu el

Aș aprinde-o steauă.

Ș-apoi taci ca nu cumva

Să audă-o floare

C-ai șoptit așa ceva:

Din ascunzătoare

S-ar roși — mai, mai așa

Cum o oarecare.

Cum te uiți așa, năuc,

Și-n gândiri te-nsinguri,

Ești tu ziua lângă nuc,

Ești tu noaptea-n crânguri,

Să te iau și să te duc,

Să fim numai singuri.

Ș-atunci n-om vorbi defel:

Vorba este pleavă.

Când se iubesc doi astfel

Inimă bolnavă ­

Atunci tac, tac cumințel,

Noaptea în dumbravă.