Neguri albe, strălucite

Naște luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în șezătoare

De painjen tort să rumpă,

Și anină-n haina nopții

Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii

Au urzit o umbră fină,

Ruptă de mișcări de valuri

Ca de bulgări de lumină,

Dându-și trestia-ntr-o parte,

Stă copila lin plecată,

Trandafiri aruncă roșii

Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită

Cum aleargă apa-n cercuri,

Căci vrăjit de mult e lacul

De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n față,

Trandafiri aruncă tineri,

Căci vrăjiți sunt trandafirii

De-un cuvânt al Sfintei Vineri.

Ea se uită... Păru-i galben,

Fața ei lucesc în lună,

Iar în ochii ei albaștri

Toate basmele s-adună.