ANDROMACHE

Vrea Ector în vecie să meargă de la mine,

Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne

Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi?

Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoare

S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare,

Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți?

ECTOR

Femeie scumpă mie, tu lacrimele seacă!

După bătaia cruntă dorința mea ea pleacă,

Aceste brațe apăr Pergamu-amenințat.

Și-n lupta pentru sânte a zeilor cămine

Eu cad, mântuitorul al patriei — și-n fine

Cobor la râul stigic de glorie urmat.

ANDROMACHE

O, n-o să mai aud eu a armelor vuire

Și fieru-ți în portale va zace-n lenevire,

Marea lui Priam viță d-eroi s-o nimici.

Vei merge unde ziua etern nu mai lumină,

Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină,

Colo unde amoru-ți în Lethe va muri.

ECTOR

Orice dorință-n mine, în mine-orice gândire,

Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuțire,

Dar nu și-al meu amor.

Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează,

Încinge-mi a mea spadă și doliul îți lasă!

Căci nu moare în Lethe amorul lui Hector.