De mult mă lupt cătând în vers măsura,

Ce plină e ca toamna mierea-n faguri,

Ca s-o aștern frumos în lungi șiraguri,

Ce fără piedeci trec sunând cezura.

Ce aspru mișcă pânza de la steaguri,

Trezind în suflet patima și ura ­

Dar iar cu dulce glas îți umple gura

Atunci când Amor timid trece praguri!

De l-am aflat la noi a spune n-o pot;

De poți s-auzi în el al undei șopot,

De e al lui cu drept acest preambul ­

Aceste toate singur nu le judec...

Dar versul cel mai plin, mai blând și pudic,

Puternic iar de-o vrea e pururi iambul.