Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,

Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;

C-acuma din pleiada-ți auroasă și senină

Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,

Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale

Vuiește în cadență și sună întristat;

Căci ah! geni ul mare al deșteptării tale

Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale

Și-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare,

Colò unde te-așteaptă toți îngerii în cor,

Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare

Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare,

Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,

Te plânge-n tânguire și locul tău natal;

Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare

O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare

Ce-i simț nați onal!

Urmeze încă-n cale-ți și lacrima duioasă,

Ce junii toți o varsă pe trist mormântul tău,

Urmeze-ți ea prin zboru-ți în cânturi tânguioasĕ,

În cânturi răsunânde, suspine-armonioasĕ,

Colò, în Eliseu!