Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,

Parc-ascult și parc-aștept

Ea   din trestii să răsară

Și să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,

Îngânați de glas de ape,

Și să scap din mână cârma,

Și lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmec

Sub lumina blândei lune —

Vântu-n trestii lin foșnească,

Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic

În zadar suspin și sufăr

Lângă lacul cel albastru

Încărcat cu flori de nufăr.