A nopții gigantică umbră ușoară,

Purtată de vînt,

Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară

Din aripi bătînd.

Roz-alb-auroră, cu bucle de aur

Sclipinde-n rubin,

Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur

Pe-al florilor sîn;

Răspînde suflarea narciselor albe

Balsamu-i divin,

Și Chloris din roze își pune la salbe

Pe fruntea-i de crin;

Iar rîul suspină de blînda-i durere

Poetic murmur,

Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere

Fantastic purpur;

Și pasărea cîntă suspine-imitîndă

Un cîntec de-amor,

Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă

La plînsu-i de dor.

Pe cîmp se văd două ființe ușoare

Săltînde pe-un cal,

Pe care le-ncinge de flutură-n boare

Subțire voal;

Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă,

Fugarul ușor

Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă

Al negurei flor,

O dalbă fecioară adoarme pe sînul

De-un june frumos,

Astfel cum dormită oftarea, suspinul

În cîntul duios;

Iar talia-i naltă, gingașă, subțire

Se mlădie-n vînt,

Și negrele-i bucle ondoală-n zefire,

Sclipesc fluturînd.

I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate

În tandre visări;

Pe cînd ca profume pe blînda ei față

Plutesc sărutări.

Iar aeru-n munte, în vale vibrează

De tainici oftări;

Căci junele astfel din pieptu-i oftează

În dalbe cîntări:

„Ah! ascultă, mîndruliță,

Drăguliță,

Șoapta-mi blîndă de amor,

Să-ți cînt dulce, dulce tainic,

Cîntul jalnic

Ce-ți cîntam adeseori.

De-ai fi, dragă, zefir dulce,

Care duce

Cu-al său murmur frunze, flori,

Aș fi frunză, aș fi floare,

Aș zburare

Pe-al tău sîn gemînd de dor;

De-ai fi noapte, -aș fi lumină,

Blîndă, lină,

Te-aș cuprinde c-un suspin

Și în nunta de iubire,

În unire,

Naște-am zorii de rubin;

De-aș fi, mîndra, rîușorul,

Care dorul

Și-l confie cîmpului,

Ți-aș spăla c-o sărutare,

Murmurare,

Crinii albi ai sînului!“

Ca Eol, ce zboară prin valurî și țipă,

Fugarul ușor

Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă

Al negurei flor;

Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare

La sînu-i de crin,

Și fața-și ascunde l-a lui sărutare

În păr ebenin.

Iar Eco își rîde de blîndele plîngeri,

De junii amanți,

Și rîul repetă ca cîntul de îngeri

În repede danț:

„De-aș fi, mîndră, rîușorul,

Care dorul

Și-l confie cîmpului,

Ti-aș spăla c-o sărutare,

Murmurare,

Crinii albi ai sînului!“