Pe aceeași ulicioară

Bate luna la ferești,

Numai tu de după gratii

Vecinic nu te mai ivești!

Și aceiași pomi în floare

Crengi întind peste zaplaz,

Numai zilele trecute

Nu le fac să fie azi.

Altul este al tău suflet,

Alții ochii tăi acum,

Numai eu, rămas același,

Bat mereu același drum.

Ah, subțire și gingașă

Tu pășeai încet, încet,

Dulce îmi veneai în umbra

Tăinuitului boschet

Și lăsându-te la pieptu-mi,

Nu știam ce-i pe pământ,

Ne spuneam atât de multe

Făr-a zice un cuvânt.

Sărutări erau răspunsul

La-ntrebări îndeosebi,

Și de alte cele-n lume

N-aveai vreme să întrebi.

Și în farmecul vieții-mi

Nu știam că-i tot aceea

De te razimi de o umbră

Sau de crezi ce-a zis femeia.

Vântul tremură-n perdele

Astăzi ca și alte dăți,

Numai tu de după ele

Vecinic nu te mai arăți!