Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă,

Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă.

Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,

S-asamăn între-olaltă viață și cu moarte;

Ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă,

Căci între amândouă stă neclintita limbă.