Ce vis ciudat avui, dar visuri

Sunt ale somnului făpturi:

A nopții minte le scornește,

Le spun a nopții negre guri.

Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave

Fantastic trec din val în val,

În urmă-mi noaptea de dumbrave,

Nainte-mi domul cel regal.

Căci pe o insulă în farmec

Se nalță negre, sfinte bolți,

Și luna murii lungi albește,

Cu umbră împle orice colț.

Mă urc pe scări, intru-nlăuntru,

Tăcere-adâncă l-al meu pas.

Prin întuneric văd înalte

Chipuri de sfinți p-iconostas.

Sub bolta mare doar străluce

Un singur sâmbure de foc;

În dreptul lui s-arat-o cruce

Și-ntunecime-n orice loc.

Acum de sus din cor apasă

Un cântec trist pe murii reci

Ca o cerșire tânguioasă

Pentru repaosul de veci.

Prin tristul zgomot se arată,

Încet, sub văl, un chip ca-n somn,

Cu o făclie-n mâna-i slabă ­

În albă mantie de domn.

Și ochii mei în cap îngheață

Și spaima-mi sacă glasul meu.

Eu îi rup vălul de pe față...

Tresar — încremenesc — sunt eu.

.............................................

De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua

Și uit ce spun adeseori;

Șoptesc cuvinte nențelese

Și parc-aștept ceva — să mor?