Zboar-al nopții negru flutur

Cu-a lui aripi ostenite,

Pe când crengile se scutur

Pe cărări înțelenite.

Iară bolta cea senină

Printre ramuri, printre frunză,

Aruncând dungi de lumină

Cearcă tainic să pătrunză.

Prin a ramurilor mreajă,

Sună jalnic în urechi

Cântec dulce ca de vrajă,

De sub teiul nalt și vechi.

Iară sunetele sfinte

Mișcă jalnic al tău piept:

Nu mai cugeți înainte,

Nici nu cauți îndărăpt,

Ci asculți de păsărele

Ciripind în verde crâng,

Cum de-amoru-ne-ntre ele

Sfătuindu-se ne plâng.