[13 octombrie 1876]

A începe cu stereotipul: „trăim în vremi grele și nu știm ce va aduce ziua de mâne“ nu adaogă întru nimic la înțelepciunea cititorului. Cu toate acestea mai toate organele de publicitate vor da acest răspuns, pentru că este formularea vorbită a tăcerii și o dovadă că omul poate, vorbind, să tacă, mai ales când n-are ce spune.

De aceea, lăsând toate combinațiile la o parte, vom rezuma socotelele zilei astfel: Din nici o parte nu s-a desmințit pân-acuma știrea că Rusia ar fi încheiat cu direcția drumurilor noastre de fier o convenție pentru ca acestea să transporte prin România în curs de zece zile un corp de armată de 250.000 oameni.

Pe de altă parte e asemenea sigur că manevrele noastre de toamnă — foarte tomnatece — nu sunt simple manevre, asemenea că transportul mărfurilor cuvântătoare de mai sus nu se poate face fără învoirea guvernului nostru. Tratările pentru încheierea unui armistițiu merg atât de bine și repede, încât sârbii și turcii a 'nceput a se bate de-a binele pe toate liniile. Cu toate acestea puterile au intrat în tratări cu Poarta pentru condițiile de pace și generalul Ignatieff a avut audiență la sultanul și i-a prezintat scrisorile sale de acreditare. Precum se vede lucrările pentru pacificare se deapănă cu aceeași repejune ca și înarmările din toate părțile.

De aceea, în loc de-a căuta ce vorbesc oamenii, să căutăm ce vor ei.

Turcii vor bună pace și oricine ar zice contrariul voiește s-o zică.

Austria vrea aseminea pace, căci dorește să-și rumege în liniște naționalitățile și să le asimileze cu sucul gastric maghiaro-german.

Germania are alte trebi de făcut; apoi pe ea n-o interesează aproape defel Cestiunea Orientului, după cum zice tăcutul ci cancelariu. Ea n-are de gând de a-și urni sabia din teacă pentru a apăra acțiunile împrumuturilor engleze, exportul austriac, englez și francez, c-un cuvânt n-are gust să se bată pentru ochii frumoși ai bancherilor din Londra.

Anglia nu se va bate pentru turci, căci un război e scump, și unul pierdut chiar foarte scump.

Cine vrea bătălie? Rusia, nolens volens, noi și sârbii. Poate că și Grecia va trimite câțiva căpitani de haiduci, ca să reprezenteze panhelenismul.

Dar toate aceste puteri cari voiesc războiul n-au bani, și războiul se știe că-i feciorul lui bani-gata ș-a lui mână-spartă. Rusia n-are, Grecia e bogată în măsline, noi… în deficit și sârbii în capete sparte. O singură împrejurare e fericită. Turcul, dușmanul creștinătății, n-are nici atâța lei vechi în hazna câte fesuri sunt pe câmpul de război.

Dintre toate trebuie să ne intereseze ținuta Austriei. Am pomenit în n-rul trecut că basul austriac a devenit acuma tenor, care secundează de minune larma războinică a amicului de la Neva. Austria va rămâne neutră și va căpăta compenzație. Ziarele oficiale ale celor trei împărății de la miazănoapte ridică glasul lor în cor pentru a lăuda trăinicia federației celor trei împărați, a căror împărăție nu va avea sfârșit. Prin urmare turcul slăbește văzând cu ochii. Afară de oftările talmudistice ale Nouăi Prese Libere, afară de câteva lumânări de sâmbătă, încă și acele, din cauza crizei și „Krachului“, numai de său, nu se aude glas care să comande foc pentru dânsul. Cu toate acestea și noi oftăm, deși nimeni nu ne aude; adică înghițim suspinurile. Frumos, nu-i vorbă, să fii prieten cu împărații Răsăritului și ai Apusului, dar vorba ceea — mai bine vrăjmaș c-o față, decât prieten cu două.