[1 decembrie 1876]

Un Cuvânt la vreme: ni se pare că pentru țara noastră, împreună cu guvernul ei, au sosit vremea de a se ocupa în mod radical de soarta românilor din a dreapta Dunărei. Deja „Vulturul“, foaia intereselor bulgare, tipărită la Ploiești, începe a-i numi numai cu porecla de „găgăuți“ și aceasta o face în inima țării românești; deja aviditatea teritorială grecească, sârbească și bulgărească începe a-i privi ca neexistând pe fața pământului, încât s-ar putea prezice că, lăsându-i pe mâna fraților creștini, tocmai românii vor fi aciia cari vor ieși cu mâna goală din toată afacerea și vor sta bisericește mai rău decum au stat în vremea lui Mircea-cel-Bătrân. Am mai spus și altă dată că, pentru un teritoriu poliglot ca cel turcesc, egala îndreptățire a limbelor și confesiunilor va fi lucru de căpetenie, formațiunile teritoriale lucru secundar.

Nu știm, se 'nțelege, până unde ajunge priceperea cestiunei în cercurile noastre conducătoare; dar credem că sunt oameni în țară cari să cunoască stările de lucruri și să-i poată da țării toată lumina necesară. Libertatea bisericească și scolastică pentru românii din a dreapta Dunării trebuie însă asigurată, ca să fie o dată pentru totdeuna scăpați de sub presiunea spirituală, în prezent a grecilor, în viitor a altor „frați“ creștini. Forma cea mai cuviincioasă ni se pare reînființarea vechei mitropolii a Proilabului, care prin organizarea ei bisericească pe bază democratică, cu sinod compus din preoți și mireni, să îngrijască de bisericile și școlile românești în tot cuprinsul Turciei europene. Această mitropolie au fost și în trecut mai cu samă pentru românii din dreapta a Dunărei, iar reședința mitropolitului nu trebuie să fie neapărat în Brăila, cum era înainte, deși ar fi bine să fie pe pământul nostru. În fața cererilor tuturor naționalităților din Turcia, credem că cele ale românilor sunt cele mai modeste din toate și că nimeni nu va îndrăzni a tăgădui românului un drept de care se bucură deja și grecii, și bulgarii, și sârbii, și de care românii s-au bucurat ab antiquo. Căzut în desuetudine în vremea domniei fanarioților, reînvierea lui din cenușă va fi un titlu de recunoștință pentru generația actuală, dacă va ști să fie la înălțimea chemărei sale istorice. Pân-în prezent românii de peste Dunăre au avut de apărători pe turci, e drept apărători de ocazie și coruptibili, dar totuși, încetând puterea absolută a Kalifatului, ei n-ar mai avea nici un sprijin și nu pot spera decât în noi. Să ne arătăm dar demni de încrederea lor.