II

În numărul nostru de vineri am vorbit prin gura cronicarilor de acea figură bărbătească din istoria țării noastre, deosebită cu totului tot de umbrele efemere ale fanarioților care l-au preces și l-au urmat. Alături cu rapacitatea predecesorilor săi vedem pe acest bărbat plin de dezinteresare închinând viața sa binelui public, simplu în obiceiuri, isteț la minte, cumpănit la vorbă, energic în fapte, acest bărbat care, domnind sub alte împrejurări decât acelea de slăbiciune a patriei sale, ar fi devenit o podoabă a veacurilor, nu un martir. E drept că pentru crearea unui om mare trebuiește conlucrarea a doi factori; unul este acela al împrejurărilor, al doilea este caracterul și inteligența persoanei istorice.

Aceasta a doua condiție Grigorie Ghica Voievod a îndeplinit-o cu desăvârșire. Urmărind cu înțelepciune și cumpătare binele și integritatea patriei sale, le-au menținut cu rară energie personală Pân' la cea din urmă clipă a vieții sale. Ambasadorul austriac ce era în acea vreme în Constantinopoli s-a văzut silit a încredința pe cancelarul Kaunitz că, orice tranzacție ar face cu acest voievod, concesiile sale vor fi numai aparente, căci acest caracter nu cedează și nu se pleacă. El va urmări întotdeauna reîntregirea patriei sale, fie prin război, fie prin diplomație; de aceea trebuie înlăturat, înlăturat cu orice preț. Tot astfel vorbește și despre boieri; ei nu se pot cumpăra nici cu bani, nici cu titluri, nici cu promisiuni. Să fie bine constatat că Bucovina era de facto austriacă pe când ambasadorul le scria acestea lui Kaunitz. Trebuia dar nimicit acest om, a cărui tărie de caracter amenința pe răpitorul patriei sale, trebuia asasinat în taină, fără zgomot.

Și astfel s-au și urmat. În locul unde comuna Iași a așezat un sarcofag de marmoră, în locul unde astăzi se ridică pe o columnă bustul nemuritorului martir, acolo s-au întâmplat acea faptă a întunericului, acea mișelie demnă de diplomația veacului trecut, acea nerușinată pălmuire a slăbiciunei și dezbinării poporului românesc. Și într-adevăr, ce rușine mai mare putea să ni se întâmple? După ce ni se luase bucata de pământ unde zac oasele domnilor noștri de la Dragoș Voievod până la Petru Rareș, după ce ni se luase vatra strămoșească, începătura domniei și neamului moldovenesc și în care doarme cenușa lui Alexandru cel Bun, legiuitorul și părintele țării, și a lui Ștefan Vodă, pavăza creștinității întregi, după ce am pierdut pământul nostru cel mai scump, se asasinează, prin influența morală a Austriei, domnul care au îndrăznit a protesta contra nerușinatei răpiri. Popor românesc, mari învățături îți dă ție această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniți totdeauna atunci și pământul tău strămoșesc rămânea unul și nedespărțit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au adus la slăbăciune, te-au adus să-ți vezi rușinea cu ochii. Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânța dezbinării în inimă, ci precum mergi și te împărtățești cu sângele Mântuitorului, astfel împărtășește-ți sufletul tău cu reamintirea trecutului; fără patimă și fără ură între fiii aceluiași pământ, care oricât de deosebiți ar fi în păreri, frați sânt, fiii aceleiași mame sânt. Aniversarea asasinării lui Grigorie Vodă și a răpirii pământului strămoșesc ne-am reamintit-o cu durere și alaltăieri, cu ocazia descoperirii bustului pe care Măria Sa Preaînălțatul nostru Domn l-au dat în dar orașului Iași. Serbarea a fost tot atât de frumoasă și de demnă ca și în anul trecut. După serviciul funebru la Mitropolie, o mulțime nenumărată de popor cu arhierei în frunte s-au pus în mișcare spre piața Beilicului, trecând în procesie prin stradele de căpetenie ale orașului. Ajunsă în piață, în mijlocul căreia se înălța în cunună de laur bustul de marmură al martirului, clericii începură cu citirea acelor molcome și tânguioase versete bisericești, scrise în dulcea limbă a trecutului, pline de sfințenie și pace sufletească, prin care se cere de la stăpânul lumii repaosul de veci, vecinica amintire și orânduirea sufletului martir în corturile drepților. După săvârșirea serviciului divin, primarul orașului nostru, d. Tufăscu, rosti cu glas răspicat și mișcat el însuși de măreția momentului, următorul cuvânt.

_____________

Cetățenii iașeni au îndreptat o telegramă de recunoștință către M. Sa Preaînălțatul nostru Domn, carele întotdeauna au dovedit cât de mult e mișcată inima Sa generoasă pentru toate durerile și bucuriile poporului și țării Sale. Căci și acuma mulțămim bunei voinți a M. Sale ridicarea acestui monument întru vecinica amintire a lui Grigorie Vodă, ce cu viața au plătit întregimea pământului strămoșesc și acea sfințită coroană ce prin slăbiciunea veacurilor și nu din vina Domniei au pierdut o neprețuită piatră scumpă. Fie voia stăpânului tăriilor ca din neamul M. Sale Preînălțatului nostru Domn să se nască răzbunătorul pierderilor noastre și întregitoriul patriei.