[23 iulie 1876]

Convențiunea de comerciu închiată de guvernul trecut, pentru onoarea sa și a țării, cu Rusia a primit zilele acestea ratificarea Camerei române, după două zile de discuțiune.

Această convențiune, ca și cea încheiată cu Austro-Ungaria, cu foarte puține escepțiuni, împacă pe deplin interesele noastre comerciale. Egoiștii stăruiesc și astăzi a face să cadă meritul acestor două mari acte, care creez privilegii și avantage reciproce pentru fiecare parte contractantă, care cuprind dispozițiuni de o mare utilitate practică relativ la importațiune, la esportațiune, la vămi, la navigațiune, la tranzit, în fine la pozițiunea comercianților străini în țară, la dreptul și libertatea lor de a comercia, egoiștii, zicem, par, cel puțin în formă, a nu recunoaște nici însemnătatea politică a acestor acte. Vericari vor fi însă vederile lor, este constatat și probat că, dacă România a continuat a esercita dreptul său suveran de a tracta în ceea ce privesc interesele sale de ordine politică, n-a fost tot astfel și în ceea ce privesc interesele sale de ordină economică. Sunt trei secoli de când ea nu a esercitat dreptul său de a încheia cu alte puteri convențiuni sau tractate de comerciu. Astăzi după trei secoli ea intră în esercitarea acestui mare drept, astăzi, după trei secoli, un domn român și doi mari împărați fac să reînvieze acest drept, să obție recunoașterea sa, și țara să înceapă din nou a-l esercita în toată suveranitatea ei!

Convențiunea de comerciu încheiată zilele acestea cu Rusia este al doilea mare act de felul acesta ce țara salută cu căldură astăzi. Concepută pe aceleași baze ca Convențiunea austro-ungară, ea promite un viitor destul de prosper comerciului și industriei noastre. Aceia care au studiat de aproape aceste două acte au putut remarca desigur că ele nu sunt nici prea liberale nici prea despotice, că ele nu repos nici pe liberul schimb în adevăratul înțeles al cuvântului, nici pe protecționism până la prohibițiune. Adevăratele baze asupra cărora repos aceste acte sunt: liberul schimb combinat cu protecționismul, de unde rezultă că industriile noastre încă slabe sau în ajun de a se întemeia sunt protegiate și acele întemeiate și care nu se mai tem de nici o concurență străină, asigurate printr-o deplină libertate de comerciu, cu un cuvânt, cerealele noastre de esemplu care nu se tem de nici o concurență în țara noastră sunt regulate prin menționatele tratate pe baza liberului schimb, și zaharul, sau mai bine industria zaharină care e încă în ajunul nașterii ei, pe baza protecționismului. Zaharul, care, după tarifele turcești până mai alaltăieri în vigoare, plătea o vamă de 7,25 la sută, la import sau 5 franci 25 centime de suta de kilo, astăzi după convențiunea rusă și austro-ungară plătește 28,57 la sută sau 20 de franci de sută de kilo, adică o taxă de patru ori mai mare, mai mult decât suficientă pentru a protege industria noastră zaharină, pentru a o încuragia și a o face să prospere.