Anglia

[9 iunie 1876]

La o interpelare a lordului de la Warre, Earl of Derby a răspuns că, prin tractatul încheiat la Paris la 1856, Anglia, Francia, Italia și Austria au luat asupră-le îndatorirea de a mănținea neatârnarea și integritatea Imperiului otoman, iar atentarea la acea neatârnare constituie un casus belli. Derby crede că e periculos de a discuta de pe acum cazurile în cari stipulațiile ar deveni obligatorie pentru părțile contractante și așteaptă ca aceasta să se hotărască mai bine prin constelația concretă a împrejurărilor. În garanția acelui tractat sunt cuprinse și România și Serbia, dar nici o putere nu este îndreptățită de a interveni la conflicte ce s-ar ivi între Poartă și statele subtributare, ci de a o păzi numai de atacuri care i-ar veni de dinafară.

Share on Twitter Share on Facebook