Bibliografie

[25 august 1876]

A ieșit de sub tipar edițiunea a doua (?) a „Noului metod de geografie elementară“ de A. Gorjan. Această ediție — care însă ni se pare că nu e a doua ci cel puțin a treia — cuprinde însemnate schimbări în bine, căci autorul ni se prezintă astăzi ca un hotărât părtinitor al metodului intuitiv.

Spre a arăta punctul de plecare pedagogic al cărții, reproducem din prefață următoarele:

Sunt două metoade însemnate după care se predă studiul geografiei: metodul vechi sau metodul analitic, care începe cu întregul și ajunge la parte, adică, începe cu descrierea globului, a continentelor și cu încetul ajunge la locul nașterei, și metodul sintetic care începe cu partea și ajunge la întreg; adică începe cu locul nașterei, de esemplu cu școala sau cu casa părintească, apoi continuă cu comuna, plasa, districtul, țara întreagă, țările vecine și așa mai departe. Se înțelege că descrierile vor fi totdeauna măsurate cu gradul de dezvoltare al puterilor de înțelegere ale copilului.

Autorul se hotărăște pentru metodul analitic și bine face. Deși aprobăm în teorie ceea ce ni spune prefața, deși recunoaștem că cel întâi pas este făcut pe această cale și că faute de mieux cartea trebuie introdusă, totuși vom observa și neajunsurile ei, asupra cărora autorul ar trebui să revie. Cele mai însemnate ni se par greșelele de definiție și cele gramaticale; căci, dacă o cunoștință materială falsă se poate rectifica prin esperiența proprie sau strămă (scrisă), nu e tot astfel cu cele de limbă și de logică cari se contractează prin deprindere și cu greu se pot dezvăța.

Așa d. ex.: „Oraș numim o adunare mare de mai multe case, bine zidite și frumoase, cu strade regulate, așternute cu piatră“.

Adunare mare de mai multe … Dacă-i adunare, se 'nțelege că-i de mai multe, nu de una sau două. Apoi case bine zidite și frumoase, strade regulate așternute cu piatră etc. Sunt tot note care nu caracterizează orașul. Există orașe mari cu case urâte și rău zidite și cu uliți nimic mai puțin decât regulate și a căror așternut de piatră e mai mult o ironie și un atentat la bătături decât un pavagiu, d. ex. Bucureștii, cărora totuși nu li vom refuza numele de oraș. De-aceea definiția economiei politice ar fi fost și mai esactă și mai vie. Prin definiții rele copiii învață a lua sama la lucruri neesențiale și a trece cu vederea pe cele esențiale.

O greșală gramaticală de care foiește cartea este substituirea persoanei a treia plurale prin a treia singulară. Ex.: „Din ce se compune locuințele noastre? De ce se face valuri pe mare? (pg. 27). De ce țară ne desparte munții Carpați?“ (pag. 66) ș.a.

Îndealtfel recomandăm cartea atenției tuturor învățătorilor, cari vor vedea în ea cea întâi încercare (în românește) de-a introduce metodul intuitiv în studiul geografiei.