Cestiunea orientului

[2 iunie 1876]

Ziarul N. fr. Pr. în no. său din 9 iunie aduce estracte după cum susține autentice, dintr-o scriere a generalului Ignatieff intitulată: proiect pentru o soluțiune practică a Cestiunei Orientului. Proiectul e precedat de un studiu istoric și politic în care se dovedește cumcă cea mai mare parte a provincielor Turciei europene e cuprinsă de populații de rasă slavă și că a sosit vremea în care aceste țări să se guverneze prin ele înșile. Acest proiect puindu-se în vederea marelui principe moștenitor al Rusiei, acesta a răspuns că îl aprobă întru cât înlocuiește domnia turcească prin monarhi creștini, dar nu crede că o confederațiune între rase atât de deosebite, unele îndușmănite chiar, ar fi înzestrată cu o mare putere de viață. Împăratul însuși să fi declarat că felicită pe autorul proiectului, dar găsește că prezentul nu e potrivit pentru realizarea lui, sperează însă de a-l vedea într-o zi realizându-se.

Lăsând cu totul în sama ziarului vienez, nu totdeauna iubitor de adevăr, răspunderea autenticităței actului publicat, reproducem după el punctele principale a proiectului în cestiune.

Pe ruinele Imperiului otoman se vor ridica următoarele regate:

I) Regatul Bulgariei, care va cuprinde Bulgaria proprie și vilaetul actual al Dunărei, Tracia afară de litoralul Bosforului și al Dardanelelor, Macedonia și o parte din Tessalia.

II) Regatul Albaniei, care va cuprinde Albania, și Epirul afară de pașalâcul Prizrend.

III) Regatul Serbiei, consistând din Serbia proprie, pașalâcul de Prizrend, Herzegovina și Montenegro cu Bocche di Cattaro.

IV) Regatul României, cuprinzând România actuală.

V) Regatul Greciei, consistând din Grecia actuală, partea de sud a Tessaliei și insulele europene și asiatice ale arhipelului turcesc inclusiv Candia.

Regatul Bulgariei va avea suveran pe un principe din casa imperială rusască și va forma un stat de 6,25 milioane locuitori. Regatul Albaniei va primi suveran pe un arhiduce din casa de Austria și va forma un stat de un milion jumate locuitori. Regatul Serbiei se cuvine de drept principelui Nichita de Muntenegru, care astfel ar dispune de o populație de peste 3 milioane. În regatele României și Greciei se mănțin suveranii actuali. Partea din Tracia esclusă din regatul Bulgariei, adică Constantinopolul cu Bosforul și Dardanelele, cu țărmurii asiatici împreună, intră în posesiunea Rusiei. Constantinopolul devine centrul și avangarda unei nouă confederațiuni slave, la care pot lua parte și regatele României și Greciei, însă sub condiția cu totul specială de a se supune unei conduceri militare și diplomatice comune.

Tot în privirea Cestiunei Orientului N. Fr. Pr. mai publică următoarea scrisoare:

Schimbarea din Constantinopoli a pus în mare încurcătură diplomația puterilor de nord, mai ales însă pe cea austriacă și pe cea rusească. Diplomația acestor puteri se văzu în fața unui factor a cărui greutate și putere fuseseră ignorate și ea recunoscu că nu numai nu are țeluri cu perspectivă vastă, ci că n-are nici măcar bază pentru măsuri momentane; că ea, care-și închipuia a dirije Europa, era însăși împinsă și stăpânită de întâmplarea oarbă. Urmarea nemijlocită a acestei cunoștințe a fost o pripire ciudată, o neregulată îmbulzire spre a se scutura de nesiguranța penibilă a situației. Reprezentanții puterilor de nord se pusese cu furtunoasă grabă în relații oficioase cu noul regim de la Cornul-de-aur, fără, a ține samă, nici măcar de formalitățile obicinuite. Când reprezentanții puterilor continentale primiră cele întâi ordine urgente ca să deie relații asupra intențiilor noilor stăpânitori (în 1 iunie) ei erau mai toți de acord, întrebau în mod confidențial ce intenții are guvernul turcesc, spre a sonda dacă e consult de a aplica Porții renumitele propuneri. Răspunsul Porții nu prea era încurajator. Ea promise a-și îndrepta starea ei și că va da libertăți tuturor supușilor ei fără deosebire de confesie. A ușura pe creștini fără a lăsa să participe la aceste avantagie și stoarsa popula ție musulmană ar fi o nedreptate vădită și greșală politică. Tot concursul moral pe care Europa l-ar da Turciei întru împlinire acestei grele misiuni a guvernului său acesta îl va primi cu mulțămire. În orice caz însă trebuie timp. Guvernul turcesc nu vroiește a fi negligent, dar nici pripit. Acest limbagiu, plin de conștiință de sine, lăsa să ghicească că noua stăpânire are planuri bine răzgândite și voiește să le urmărească. Dar nu fu aprobată de toți reprezentanții. Între diplomații de la Bosfor se formară două tabere. Una primea rezoluția Porții ș-o încuraja, cealaltă păstra o rece rezervă. Dar cu câtă pripă se lucra din toate părțile putem judeca din împrejurarea că la 1 iunie se 'ncepuse jocul de întrebări și răspunsuri schițat mai sus, iar la 8 iunie retragerea puterilor de nord era un fapt împlinit deja.

Drept că, în vremea aceasta multe s-au întâmplat. Au fost un moment în care principele Gorciacoff au voit să riște tot pe o carte. În 4 iunie el spunea unui diplomat că în decursul a opt zile se va fi întâmplat cea dentâi ciocnire între turci și sârbi. Noul sultan era să nu fie recunoscut de către puterile de nord chiar dacă celelalte trei puteri mari l-ar fi recunoscut. Austria avea să ieie iarăși o poziție binevoitoare față cu insurgenții, adică să nu-și prea păzească granițele și să închidă portul de la Klek, pe când Muntenegrul și Serbia aveau să înceapă campania. Nu mai era vorbă despre așa numitele garanții, ci sultanul ar fi trebuit să primească în mod solemn memorandul din Berlin, care admitea intervenția armată din partea puterilor. Gorciacoff voia să-și pregătească o bază de drept pentru ceea ce voia să întreprindă mai târziu. Deci Rusia ținea la planurile ci încă și atunci când toată lumea le credea căzute, și Gorciacoff ar fi stăruit asupra memorandului din Berlin dacă nu s-ar fi făcut grave objecțiuni din partea Austriei și a Germanei. Țariul îi spusese cancelariului său că Rusia i destul de tare pentru a putea ceda, că el dorește pacea și concordia. Cancelariul observă că el va urma consiliile suveranului său, dar că Rusia trebuie să ție pace de bunăvoie, că nu trebuie să se lese silită la pace, că trebuie să o mănție memorandul din Berlin. — Când sultanul îl va fi acceptat, atunci autocratul tuturor Rusielor poate să-și manifesteze înaltele sale intenții, să fie element și îngăduitor.

Gorciacoff ar fi paralizat poate dorința lui Alexandru de a face concesii dacă celelalte două împărății n-ar fi venit în ajutorul țarului împrotiva propriului său ministru. Din Viena și Berlin i s-au făcut la Ems comunicate limpezi, cari nu pomeneau cu nici un cuvânt despre amânarea alianței, dar spuneau fără rezervă că în aceste două orașe ar fi venit declarații peremptorii cumcă dacă dorințele lui Gorciacoff s-ar împlini, pacea europeană nu se mai poate mănținea. Acestea avură efect asupra țariului, căci în 7 iunie el spune unui diplomat italian cuvinte care-l vor face pe Gorciacoff să înceapă retragerea dacă nu voiește să piardă încrederea suveranului său.

Așadar se poate spune lumei că alianța între cele trei împărății stă, adică vegetează mai departe, și acțiunea lor diplomatică e amânată.