Constantin Negri

[1 și 3 octombrie 1876]

Alaltăieri în 29 septemvrie a încetat din viață unul din cei mai nobili bărbați ai românilor — Constantin Negri. În vârstă de 64 de ani și bucurându-se de o deplină sănătate, o boală grabnică, venită asupră-i în zilele din urmă, l-au răpit din mijlocul nostru. Constantin Negri reprezenta nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate intelectuală extraordinară căreia-i datorim, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor. El a refuzat corona domnească ce i se oferise în 1859, preferând a rămânea un simplu cetățean; el a sprijinit până la urmă unirea țărilor, el ca reprezentant al României la Constantinopoli a făcut să se recunoască alegerea îndoită a lui Alexandru Ioan; a pregătit secularizarea moșiilor monastirești și a înlăturat greutățile ce se ivise în urma acestui act. Retras de zece ani în viața privată, în orășelul Ocna, el ne da exemplul vieței celei mai modeste, deși avea dreptul la onorile cele mai mari. Însemnat ca om de litere ca și ca om de stat, nici un român n-a fost reprezentat și venerat ca și dânsul și nici o pierdere nu atinge poporul nostru în mod așa de crud ca pierderea lui Constantin Negri.

•

Soarele frumos de toamnă care a luminat sărbarea de tânguire pentru pământul nostru și pentru amintirea lui Grigorie Vodă, același soare au luminat, în alt colț al străvechei Moldove, ducerea la mormânt a rămășițelor unuia din cei mai mari, mai iubiți fii ai poporului românesc. Poet și prozaist eminent, patriot bun cu inimă dreaptă și fără patimă, și cel mai distins diplomat al țărilor românești, Constantin Negri trăia retras în târgușorul Ocnei în reamintirea unei vieți bogate, închinate întreagă acestui popor, acestei țări. Dar se vede că deodată cu toamna anului acestuia a fost scris să vie și toamna acestei vieți iubite, căci același soare care a luminat bustul de marmură a lui Grigore Vodă au înconjurat cu razele sale fruntea înmărmurită a lui Constantin Negri și mormântul său, deschis să-l primească. Astfel pământul românesc primește în brațele sale pe copiii săi adormiți cu aceeași blândețe ca sânul mamei; el, în care zac comorile trecutului nostru, își adaogă câte o nouă comoară; și astfel ni se face mai scump, tot mai scump. Dormi dulce în pământul din care te-ai născut, pe care l-ai iubit, pe care l-ai apărat viața toată, și fie-ți țărâna ușoară și reamintirea vecinică.