De pe câmpul de război

[28 iulie 1876]

Până în momentul de față nu putem ști sigur ce succes au avut mișcările cele mai nouă ale turcilor. Deocamdată pare a se fi născut o stagnațiune a operațiunelor. Nemijlocit înaintea orașului Kniazevaț, ocupând țărmurul drept al râului Timok stă armata sârbească în loc întărit cu șanțuri, de la luarea căruia atârnă posesiunea orașului. În dreptul lor, sârbii au armata turcească de la Niș în mărime de 70.000 oameni în șepte divizii, comandați de generalisimul Abdul-Kerim. Aceeași stagnație domnește la Zaițar — unde Osman Pașa, deși anunțase că l-a învins pe Liesanin, stă în nelucrare în dreptul orașului și trupelor sârbești. După unele telegrame de origine nesigură bătălia hotărâtoare să se fi început, ba chiar sârbii să fie în plină retragere; dar aceste știri nu sunt confirmate prin telegrame de Constantinopole, prin urmare pot fi fantazii ale turcilor din Pesta și Viena.

Spre caracterizarea situației i se scriu ziarului Pol. Corr. următoarele:

De când turcii stau pe teritoriu sârbesc, oamenii au devenit (în Belgrad) foarte modești. Toți au renunțat aproape la așteptarea de a vedea. Serbia întinzându-și marginele peste cele actuale. Preocupația de căpetenie este acuma mănținerea principatului statu quo ante. Liberali și conservativi sunt uniți în părerea că trebuiesc să facă orice sacrificii, să-și încordeze toate puterile pentru a lupta mai departe până ce vor respinge pe turci de pe teritoriul sârbesc. Nu este exact că s-ar fi format o opoziție care cere imediata încheiere a păcii. Deocamdată sârbii au ajuns a aduce în stagnație ofenziva turcilor lângă Timok. Trupele sârbești au primit ordin de a se retrage spre Kniazevaț; iar prințul Milan au avut la Alexinaț o conferență cu generalul Cernaieff în care s-a hotărât încordarea puterilor pentru a se împotrivi turcilor lângă râul Timok.

Mult mai succese par a fi mișcările muntenegrenilor. Sfărâmarea lui Muktar Pașa la Verbița (Vrbica), bătălie în care au căzut mai mulți pași și s-au luat muniții, stindarde și prizonieri, retragerile maiestre ale Voievodului, care căuta prin ele a atrage pe turci de pe șes la locuri muntoase unde ei să nu fie în stare a dezvolta armată, o tactică asemănătoare cu cea a domnilor noștri vechi, sunt atâtea semne că muntenegrinii pricep mai bine lupta cu mulțimea covârșitoare a turcilor decât sârbii.

Share on Twitter Share on Facebook