Dianu

[4 august 1876]

Acesta este numele unui bandit, mai nainte cavaler de industrie, devenit celebru în foarte scurt timp. El se află în capul unei bande de hoți ce-și are reședința în munții dinspre sud ai Transilvaniei. Jurnalul „Familia“ din Pesta ne dă următoarele amănunte asupra lui: Dianu este tânăr, inteligent, isteț. Cruzimi nu comite și nu despoaie decât pe cei bogați. Adeseori face și câte-o glumă de felul celor următoare: După ce jefuise mai de curând pe câțiva inși, apoi îi luă cu sineși în munți, unde-i ospătă și în fine le restitui jumătate din averea ce le răpise. Guvernul unguresc a destinat un premiu de 500 florini pentru cel care ar putea să-l prinză și să-l dea viu în mâna justiției; și 100 fl. pentru cine ar putea să-l împuște. Până azi Dianu a fost prins și condamnat de vreo șapte ori, dar niciodată n-a stat arestat mai mult de câteva zile, deoarece întotdeauna a reușit să scape și să se facă nevăzut.

Share on Twitter Share on Facebook