Dr. Iulius Jung, „Die Anfänge der Romänen, Kritisch-Etnographische Studie“

Retipărire separată din „Revista pentru gimnaziile austriace“

anul XXVII, Viena, 1876

[1 noiembrie 1876]

Stăruit-au românii în așezările lor din Dacia Traiană sau au trecut Dunărea în vremea lu Aurelian și au reocupat Dacia în sec. al 12-le? Se știe că amândouă părțile acestei întrebări au avut apărătorii lor. Thunmann, cel întâi care s-a ocupat în mod științific cu popoarele Europei răsăritene, susține că românii sunt copiii romanizării Daciei, F. I. Sulzer respinge continuitatea poporului român în așezările de astăzi, iar I. Chr. Engel e tatăl cunoscutei teorii a lui Rösler, că Dacia în vremea lui Aurelian a fost cu totul deșertată de populație romană și reocupată de ea sub regele bulgar Krumus. Teoria lui Șafarik, că resturile romane rămase în Dacia s-au retras la munte, de unde apoi s-au coborât spre a umple șesurile țărilor, ca cea mai apropiată adevărului, a fost împărtășită de slaviștii mai noi precum Kopitar,Miklosich și de învățații germani Hoff, Wietersheim și Th. Mommsen.

Rösler în fine reîmprospătă teoria lui I. Chr. Engel că românii din a stânga Dunării au imigrat în Dacia pe la capătul veacului al doisprezecelea și în începutul celui al treisprezecelea. Această părere avu asemenea și susțiitori în d-nii E. Dummler, G. D. Teutsch, O. Lorenz și Fr. Krones, dar și contrari în însemnații etnografi istorici W. Tomaschek și Kanitz.

În cartea d-lui Jung va fi deci interesantă compararea luptei de păreri în cestiunea românilor cu o luptă analogă de păreri în cestiunea altor popoare, ca raeto-romanilor, grecilor moderni ș.a.

Soluțiunea unor asemenea probleme va rezulta din trei izvoară: indiciile exprese a unor autori vrednici de credință, tradiția vrednică de crezare de fapte ce stau în legătură, în fine concluziile din analogia unor întâmplări asemănătoare.

D. Jung supune deci cuvintele lui Flavius Vopiscus unei critice într-adevăr ingenioase, puind în paralel indiciile altor scrieri asupra unor evenimente analoge. Astfel citează pasagiul din scriptură despre robirea Vavilonului și ale lui Eugipp (biograful sf. Severin) despre emigrarea populației din Noricum și dovedește că amândouă aceste pasage trebuiesc luate cum grano salis. Tot astfel reduce d. Jung cuvintele lui Vopiscus la măsura de adevăr care li se cuvine.

Strălucite prin argumentare sunt concluziile din analogia unor evenimente asemănătoare. Autorul citează Noricul, Raetia, ba tot Imperiul roman în vremea invaziunei popoarelor germanice și arată cum nicăiri popoarele nouă, venite asupra celor așezate, nu le-au nimicit pe acestea, ci le-au cucerit numai.

În toate părțile autorul pășește în argumentare cu comparația critică, de aceea cartea sa e nu numai interesantă pentru noi românii, ci metoda critică-comparativă pe care o urmează ar putea servi de normă pentru toți cari ar voi să cerceteze cestiuni asemănătoare celei de față.