Grecia

[10 octombrie 1876]

Precum era ușor de presupus, zgomotele despre animația războinică a palicarilor, privite de aproape, se reduc la orații frumoase, în care patrie, libertate, egalitate ș.c.l. au jucat desigur un rol considerabil. Cel puțin „Ausburger Allgemeine Zeitung“ primește o corespondență din Atena care arată că răsunetul din ziarele europene e exagerat, ba mincinos chiar. Mișcarea care stăpânește spiritele are un decurs liniștit și pacinic. S-au vorbit mult în vremea din urmă despre suferințele și apăsările fraților din provințiile greco-turcești, însă nicăiri n-au ieșit de pe buzele oratorilor măcar aluzia unei provocări războinice. Se plâng toți că în momente atât de critice Grecia stă cu totul nearmată și vor să facă în toată graba ceva pentru a împlea acest gol simțitor. Dar armată și flotă nu se pot scoate din pământ. Ministrul de război Karaiskakis (care, grec fiind, se înțelege că e un om însemnat și pricepe ce trebuie pentru a pune armata pe picior de război) ar face el ce-ar face dacă… considerente „politice“ și financiare nu l-ar opri. În fine, fie vreme bună, fie rea, Grecia așteaptă că tot cele șepte puteri se vor milostivi a gândi la dânsa când se va face împărțala averii turcului. Numai să nu moară cumva Kyrios înghesuit la pomană.

Share on Twitter Share on Facebook