Institutul academic

[21 mai 1876]

Ieri în 20 mai la oarele 12 a avut loc în localul Institutului Academic banchetul tradițional dat de asociați în onoarea elevilor care părăsesc băncile aceștii școli și care au căpătat diploma de bacalaureat în sesiunea din mai curent. La acest banchet au luat parte ca totdeauna, pe lângă toți membrii asociați, întreg corpul didactic și elevii din secțiunea de bacalaureat, toți elevii întâi clasați la esamenele de Crăciun și Paști din toate clasele primare și liceale. Numărul persoanelor de față se urcă la 70. Început la 12 oară banchetul s-a sfârșit pe la 1 ½ oare. Mulțămirea se vedea zugrăvită pe fețele profesorilor și a elevilor. Pe la sfârșitul mesei d. director al cursului superior a ridicat un toast în onoarea și pentru viitorul elevilor ce au sfârșit cursurile, pentru succesul urmașilor lor și pentru prosperitatea Institutului Academic, aducând cu deosebire mulțămiri în numele Institutului elevilor din acest an care au mănținut cu demnitate onoarea Institutului Academic la esamenul de bacalaureat din această sesiune și în particular a citat pe d. A. Păcleanu, care în tot timpul cât a fost în Institut, de la I-ia clasă de liceu, s-a deosebit prin purtarea esemplară, având totdeauna locul I-i între camerazii săi și pe care l-a păstrat și la bacalaureat.

La acest toast au răspuns doi din elevi, esprimând sentimentele lor de recunoștință corpului didactic al Institutului Academic și urând prosperitate școalei a căria bănci le părăsesc astăzi.

Share on Twitter Share on Facebook