Mozaicul austriac și tribunalele române

[3 noiembrie 1876]

Se știe că agențiile consulare din Orient, în care ne aflăm și noi, au prerogative cu totul escepționale, neutralizate întrucâtva în vremea mai nouă prin legiuirile noastre, dar ieșind adesea la iveală cu ocazia înscrierilor de vânzări la tribunale. În deceniile din urmă mulți imigranți, dar și mulți indigeni români și neromâni se sustrăgeau de sub autoritatea statelor noastre prin aceea că intrau într-o legătură nominală mai cu samă cu monarhia austriacă, căci aceasta din urmă, pentru a-și asigura poziția în Orient, găsise o formă foarte comodă pentru a adaoge în multicolorul ei mozaic pe toți aceia cari, în țările de la Dunăre, nu voiau să aibă nici un stăpân. Cumcă agenții consulari nu alegeau, ci culegeau tot ce li se prezenta, pentru plata unei taxe oarecari, e un fapt cunoscut de toți. Astfel mulți vătaji boierești, moldoveni de baștină, se făceau sudiți (Schutzbefohlene) pentru a se mântui pe sine de capitație, pe fiii lor de miliție; nu mai vorbim de negustori și de meseriași, cari, oricând aveau daraveri neplăcute cu administrația sau cu justiția, plantau pajura cu două capete pe casă și deveneau „sacrosancți“. Poate trei din patru părți a evreilor din România sunt în această condiție „sui generis“, adică nici cetățeni români, nici austriaci, ci „Schutzbefohlene“, oameni epitropisiți politicește de monarhie, fără ca aceasta să se ocupe mai încolo de ei, căci dare nu plătesc nimănui, la armată nu se iau de nimene, c-un cuvânt oamenii lui Dumnezeu. Mare parte din acești sudiți n-au văzut pământul Austriei de când sunt ei, imigrați din Rusia, din Turcia, ba din toate țările domnilor pământului, au găsit că în sălășluire sub mantaua cea comodă a denumirii laxe de „Schutzbefohlene“ e bine să trăiască omul.

Acuma însă, după legiuirile pozitive ale României, numai străini de rit creștin pot cumpăra imobile. În ce calitate se prezintă înaintea tribunalelor noastre sudiții de rit necreștin? Aceasta a fost întrebarea care i s-a pus mai deunăzi tribunalului de Iași, secția a treia, prin d. Leeb Meer Hofer, care a dorit să concureze la vânzarea licitativă a casei d-lui C. Ieni.

Hotărârea tribunalului zice că d. Leeb Meer Hofer a cerut a fi admis la concurență în virtutea dreptului acordat prin convenția austro-română și spre a proba calitatea sa de supus austriecesc au prezentat un pasport însoțit de o adresă a onor. consulat prin care se afirmă că d-sa este „supus austro-ungar“.

Față cu această cerere tribunalul a relevat însă următoarele considerațiuni:

1) Convenția în cestiune nu acordă dreptul de a câștiga imobile decât austriacilor și ungarilor.

2) Proteguiți și supuși nu pot beneficia, de vreme ce art. 4 al convenției îl dă numai cetățenilor statelor sub a căror protecție numai stau supușii.

3) Calitatea de supus nu include dreptul de cetățean.

4) Denumirea „supus“ din convenție nu poate avea alt înțeles decât cel de „cetățean“, de vreme ce statul român are numai cetățeni, iar nicidecum Proteguiți și supuși.

5) Conform raporturilor de reciprocitate stabilite prin convenție, un „proteguit“ nu poate fi substituit cetățeanului statelor contractante.

6) Deci, considerând că d. Leeb Meer Hofer n-au probat cu acte că este „cetățean austriac“, tribunalul, în unire cu concluziile ministeriului public și întemeindu-se pe considerațiile de mai sus, a respins cererea d-lui Leeb Meer Hofer de-a fi admis la licitație.