Pentru comedia cea de obște

[13 iunie 1876]

Un manuscript din 1790, cuprinzând gândirile lui Oxenstierna arată cam în ce chip aveau obiceiul de a privi strămoșii noștri lumea aceasta. Iată ce zice un pasagiu din acea carte:

Lumea este priveliște, oamenii sunt comedinanții, norocul împărțește jocurile și întâmplările le alcătuiesc. Teologii ocârmuiesc machinurile și filozofii sunt privitorii. Bogații prind locurile, cei puternici apucă locul cel mai înalt, și la pământ sunt săracii. Muierile aduc răcoreală și cei necăjiți de noroc iau mucul lumânărilor. Nebuniile alcătuiesc întocmirea cântecelor și vremea trage perdeua … Lumea vrea să se înșele — înșele-se dar. Deschiderea comediei începe din lacrămi și din suspinuri. În lucrarea cea dentâi se arată pricinele cele nebunești a oamenilor. Cei făr-de simțire bat în palme ca să arate a lor bucurie, cei înțelepți fluieră jocurile. Cel ce intră plătește la ușă un ban ce se numește osteneală și ia în locul lui un petec pecetluit ce însemnează neodihna cât își va ținea locul. Schimbarea pricinilor îi zăbovește puțin pe privitori. Împletiturile cele bune sau rău împletite fac să râdă filozofii. Acolo se văd urieși care deodată se fac logoși (?) și logoși, cari făr-de veste se fac mari și vin la o înălțime făr-de măsură. Acolo se arată oameni cari se par că au toate măsurile și paza ce s-ar putea socoti ca să nu lese drumul cel adevărat care duce la sfârșitul ce-și pun înainte; în vreme când despre altă parte cei nebuni și făr-de grijă apipăie ușa nenorocirilor lumești. În scurt: acest fel este comedia lumei aceștia, și cela ce vrea să aibă zăbavă cu liniște să se puie într-un unghi mic de unde să poată cu odihnă ca să fie privitoriu și unde să nu fie nicidecum cunoscut, ca să poată fără de grijă a o batjocori după cum i se cade.

Nu mai puțin interesante sunt proverbele românești asupra comediei cei de obște. Iată câteva:

Lumea-i ca o oglindă în care se gătește omul ca să arăte precum nu este, ea-i ca o comedie în care fiecare joacă rola sa și unde cel mai de râs prinde locul cel mai bun. Ea e ca un liman unde unul sosește și altul purcede; unul se bucură de cel ce vine ș-altul se întristează de cel ce purcede. Ea i ca un spital plin de orice patimi. Ea i ca un birt cu două porți deschise, pe una intră, pe alta iesă; beau, mănâncă și se duc; unul pe altul nu se cunoaște cine intră și cine iese. Lumea-i ca un bâlci unde unii cântă, alții joacă, unii vând, alții cumpără, unii beau și chiuiesc, iar alții numai privesc. Toate-n ea ca ziua vin și se duc. Precum în fundul mării stă mărgăritariul și mărgeanul și în fundul pământului pietrele cele mai scumpe, iar pe fața mării toate mortăciunile, așa și în lume: cei vrednici și cinstiți — ascunși și nevăzuți, iar cei nerozi în cinste mare. Lume fără nebuni, ca pădure fără uscături — nu se găsește.