Rusia

[12 noiembrie 1876]

Cu toate armările, perspectiva păcei s-a adaos în cele din urmă zile. Journal de St. Petersbourg esprimă speranța că Turcia va ceda presiunei unanime a Europei și că armările Rusiei nu amenință pacea, ci sunt o jertfă grea, pe care imperiul și-a impus-o spre a asigura binefacerile liniștei și spre a apăra pe creștini. Dar dacă războiul va fi inevitabil, atunci nația îl va susținea c-o energie cu atât mai mare, cu cât el va veni după ce se vor fi mântuit toate încercările pacinice.

Caracteristic este că, pentru întâia dată de când există autocrația rusească, tonul ziarelor și a populațiunei a devenit cutezător față cu capul statului chiar. Un conservativ, adresându-se cătră partida revoluționară din Rusia, care nu încurăjează îndestul războiul contra Turciei, se esprimă în acest mod neauzit: „Nu combateți cea mai populară din mișcările câte s-au întâmplat vrodată în Rusia. Ziceți din contra împreună cu noi: Dacă țarul va refuza de a se pune în fruntea poporului și de-a împăca conștiința publică, dacă nu va voi să meargă cu noi spre liberarea fraților noștri, ei bine, atunci: «Jos țarul!». Atunci el nu mai este al nostru, glasul sângelui n-au vorbit în el, față cu entuziasmul nostru el a rămas rece“. Și să se ia bine aminte că acestea le scrie un conservativ, un om ce face parte din acea clasă de oameni moderați, politicoși și reci care guvernează Rusia.

Unul din pericolele războiului eventual este însă neclaritatea ținutei României. Guvernul rusesc nu se simte deloc sigur față cu românii, a căror afaceri esterne se clatină aproape ca vibrațiunea, așa încât, dacă România n-ar renunța singură la neutralitatea ei, pericolul cel mai mare al războiului ar rămânea înfrângerea acestei neutralități. Cu drept cuvânt se 'ntreabă deci un ziar dacă această evazivitate a diplomației române e născută din nesiguranța întâmplărilor sau dacă în ea este un metod cert, care ține în eșec tendințele puternicului vecin.

În mare apropiere de noi românii se petrece însă înglotirea a șase corpuri de armată. Aceste șase corpuri, compuse din 214.000 oameni, cărora se vor mai adauge 90.000, își au ștabul lor general la Chișănău. Vechea cetate moldovenească, Hotinul, împrejurul căruia au avut loc nenumărate bătălii și care ne amintește atât trecutul de glorie cât și de cădere a Moldovei, Hotinul va căpăta un parc de artilerie de 92 tunuri.