Serbare aniversară

[1 septemvrie 1876]

Miercurea viitoare, în 8 septemvrie, va avea loc, în localul Institutului academic, sărbarea aniversară pentru înființarea de 10 ani a acestui stabiliment, deschis la începutul anului școlar 1866-1867. Toți tinerii cu diploma de bacalaureat ieșiți din Institut au primit invitare specială pentru a lua parte la această serbare și, după cum aflăm, cu acest prilej se va propune formarea unei asociațiuni între toți foștii elevi ai Institutului academic, precum asemine asociațiuni esistă în străinătate. Felicităm pe inițiatorii unei idei atât de fericite, a căria menire este de a cimenta unirea și înfrățirea între toți tinerii care au stat, mai mult sau mai puțin timp, pe aceleași bance, și s-au adapat în copilăria lor la acelaș izvor intelectual. Cine nu știe câte amintiri dulci lasă în urmă acest timp fericit și cât de trainice legături formează!

Share on Twitter Share on Facebook