Serbia

[6 octombrie 1876]

Un corespondent susține că armata sârbească a încetat de a fi armată sârbească și a devenit un corp rusesc; căci comandantul, generalii, ofițerii și subofițerii sunt ruși. Sârb mai este doar soldatul de rând, care de voie de nevoie merge la război, ca să aibă ce ucide tunurile turcilor. Generalii sârbești sunt aproape toți disponibili și petrec în cafinelele de la Belgrad cu ciubuc, cafe și joc de cărți. Până acuma sunt în armată 479 ofițeri ruși, 592 de subofițeri și 1800 de cazaci. La monastirea Jița se fac pregătiri pentru încoronarea regelui Milan; la 9/22 octomvrie va avea loc botezul prințului de coroană, în onoarea căruia a început a se și forma o legiune de voluntari numită a Kralieviciului.

Share on Twitter Share on Facebook