Teatru

[19 noiembrie 1876]

În marginele restrânse pe cari ni le impune natura acestui ziar vom încerca a da samă despre succesul reprezentației dramei „Orfelinele“, succes pe care în n-rul trecut l-am numit deplin. În sine, drama, compusă cu recunoscutul talent tehnic al autorilor francezi, cu acea maiastră creare de situații interesante și variate, cu treceri repezi de la peripeții dureroase la altele mângâioase, poetice ori pline de duioșie, a ținut vie atențiunea publicului în timp de trei ore. Actorii, identificându-se cu rolurile lor, au produs în public acel efect pe care fiziologul îl privește ca o adevărată minune a naturei omenești, dar pe care numai simțământul adevărat, nu afectația îl poate produce. Este în taina construcției sistemului nervos omenesc de a reproduce în mii de oameni simțămintele ce se petrec într-adevăr în unul singur și, dacă succesul piesei a fost deplin, se poate conchide cu siguranță că actorii s-au identificat în rolurile lor, s-au simțit a fi ceea ce autorul piesei prescria să fie.

De aceia, apreciând aplauzele publicului iașan, mulțămim și noi artiștilor pentru jocul lor conștiincios și direcției pentru fericita alegere și buna înscenare a acestei piese, sperând că și în viitor artiștii și direcția vor continua de a merge pe aceeași cale.

Share on Twitter Share on Facebook