Turcia

[21 mai 1876]

Pesther Lloyd în no. său din 27/15 mai constată că împrejurările în Turcia au devenit foarte serioase, că puterea insurecției, chiar în poziții predominate de turci (la Gaczko bunăoară), este neînfrântă. În toate stadiile înrâuririlor diplomatice de dinafară, Poarta a voit să deie dovezi că ea este în stare de a înăduși mișcarea răsculaților și că nu are nevoie de ajutorul Europei pentru a restatornici liniștea. Sigur că tot pe o asemenea hotărâre se întemeiază și operațiile lui Mukhtar Pașa și totuși Poarta e astăzi tot atât de departe de a fi biruit militărește răscoala ca și înainte de mai multe luni. În Belgrad și Cetinje măsurile Turciei nu iau ochii nimănuia. Dintr' aceasta se esplică hărnicia febrilă cu care lucrează partidul acțiunei în Serbia, și mai că nimeni nu se mai poate îndoi că Serbia are în vedere eventualitățile unui război apropiat. Este cu putință ca ingerința energică a puterilor să oprească pe guvernul din Belgrad de a lua hotărâri pripite; dar este sigur că ținuta Turciei a îngreuiat foarte mult orice acțiune în această privire.

Înainte de două luni, Poarta, prin încheierea unui armistițiu, putea să se folosească de declararea prințului Milan „că el nu gândește de a turbura în mod violent mersul întâmplărilor“, putea să-i ieie acestui domnitor orice pretext pentru schimbarea politicei sale. Situația de astăzi conține momente analoage. Numai că în acest moment Poarta e și mai aproape de un amestec activ al Sârbiei, de aceea ar trebui să n' asculte sfatul celora care-i zic să respingă din nou armistițiul. Însă părerea noastră nu se potrivește cu curentele din Constantinopole, unde chiar nerozia unei provocări directe a Sârbiei nu este cu totul cu neputință. Dacă Poarta în asemenea momente va fi lăsată de capul ei, ea poate lua hotărâri a căror urmări se sustrag deocamdată de la orice aprețiare. Tocmai de aceea acțiunea puterilor trebuie să fie hotărâtă și energică în Constantinopole.

Dacă sârbii ar irumpe în Turcia, atunci acțiunea puterilor rămâne fără obiect. Europa ar deveni atunci în cazul cel mai bun un spectator al scenelor sângeroase din sud-estul Europei și ar trebui să-și păstreze amestecul și hotărârile sale pentru momentul în care se va fi sfârșit cel puțin actul întâi al dramei. Numai grabnica închiere a armistițiului poate să curme firul acestor eventualități. De aceea ni pare aproape neesplicabil de ce în această direcție nu se face nimic în Constantinopole. Până acum nu știm dacă elaboratul din Berlin s-a supus Porții. Tot ce ar trebui să se facă acum este primirea armistițiului. Aceasta ar fi cu putință dacă toate părțile ar dori-o în mod loial, dacă Europa ar uza de toată autoritatea sa. Acesta e singurul mijloc pentru înlăturarea pericolelor situației. Însă ceea ce trebuie să se facă, facă-se fără pregetare și cu toată insistența de care sunt capabile puterile. Europa nu mai are decât alegerea între o pacificație energică și desfășurarea tuturor cestiunilor orientale cu toate necalculabilele lor urmări.

Alături cu aceste apreciații alarmante ale lui Pesther Lloyd, se comunică telegraficește din Pera următoarea frumoasă poveste turcească: Comandantul suprem din Bulgaria, după puține lupte neînsemnate, au pacificat cu totul provinția. Bulgarii leapădă armele și dau în mâinile autorităților turcești pe capii lor, cari i înșelaseră că insurecția poate spera ajutor din străinătate. Populația cere cercetarea aspră și pedepsirea răzvrătitorilor. Știrile despre turburări din partea creștinilor Tesaliei și Candiei nu sunt adevărate. Într-un mod mai naiv și mai simplu stilizat nu se poate spune o poveste decât cum o spun turcii din Țarigrad prin telegrame mânate în câteși patru părțile lumei. Adevărul va fi însă cel împărtășit de Correspondance Orientale sub titlul Turburările în Bulgaria. Acel organ spune:

Dacă mișcarea bulgară pare a se fi liniștit, cum pretind unele ziare, sub pretest că noutățile sunt mai rari, aceasta provine numai din cauză că trupele răsculate, respinse pe toate puntele unde insurgenții s-au întâlnit cu trupele turce, au trebuit să se retragă în munți. Dar acolo se reformează și se organizează și în curând îi vom vedea părăsindu-și retragerea pentru a reîncepe lupta, cum s-a văzut în răscoala din Herzegovina, al căreia sfârșit s' anunciase acum și care durează încă.

Pentru moment, iacă bilanțul relelor cauzate până ieri de această răscoală, care abia datează de cinsprezece zile. Până acum au fost arse sau părăsite 67 sate, dintre care 19 în districtul Filipopoli și restul în districtul Tatar-Bazardjik. Nu toate aceste rele sunt datorite insurgenților, o mare parte a fost cauzate de trupele turcești, cari se numesc bașibuzuci. Plângerile provocate prin escesele acestora au fost atât de vii și atât de dese, încât guvernul a trebuit să ieie măsuri radicale pentru a reprima aceste flagele. Un ordin al marelui vizir și al ministrului de rezbel impune tuturor comandanților din districtele mai sus citate de a lua pe bașibuzici sub ordinele lor imediate, de a le da oficiari din armata regulată și de a-i supune la toată severitatea disciplinei în vigoare în restul armatei. Aceasta însamnă aproape desființarea acestei miliții neregulate. Guvernul imperial se pregătește în acelaș timp de a adresa bulgarilor o proclamațiune făcută în vedere de a-i aduce la supunere.

Tot Corespondența orientală spune următoarele în privirea atitudinei guvernului turcesc față cu memorandul puterilor de nord:

…Și în acest punt atitudinea guvernului a fost din cele mai hotărâte. Memoriul Gorciakoff, care e deja cunoscut la Poartă, cu toate că n-a fost încă prezentat într-un mod oficial, a fost mai întâi esaminat de către cei trei bărbați de stat, cei mai eminenți din consiliul de miniștri: Mehemet-Rudși Pașa, Hussein-Avni Pașa și Mithad Pașa. În acest triumvirat, marele vizir, cu marea sa esperiință și maturitatea-i de spirit, reprezintă elementul cugetător și prudența, celalți doi, mai tineri și cunoscuți pentru caracterele lor hotărâte, reprezintă elementul de energie în esecutare. După o esaminare aprofundată a memoriului, acești trei oameni de stat au rămas de acord asupra acestui punt că, el trebuia respins pur și simplu. Deciziunea lor prezentată tuturor miniștrilor a primit aderarea lor, și la 23 mai sara Rașid Pașa a primit ordinul de a telegrafia reprezentanților Turciei pe lângă guvernele străine deciziunea ce s-a luat.

Nu e anevoie, zice menționatul ziar, a descoperi puntul de vedere în care s-a pus Poarta procedând astfel, nici natura considerațiunelor care i-au inspirat această hotărâre. Și de astădată, s-a bazat pe divergința de interese ce se știe că esista între puterile europene și pe imposibilitatea recunoscută în care se află de a se înțelege în politica lor față cu Turcia, ori de câte ori această politică, ieșind din teoria consilielor, se încearcă a trece în acțiune sau la o măsură coercitivă oarecare.

Rezerva păstrată de Anglia și refuzul său de a se asocia la propunerile memoriului nu putea decât să întărească pe Poartă în acest mod de a vedea. Și dacă e adevărat, cum se asigură, că, Francia și Italia, contrariu noutăților telegrafice, n-au dat încă adeziunea lor, este vădit că Poarta s-ar afla o dată mai mult în prezența unor pasuri contradictorii din partea Europei și că nu era ușor a nu ține samă de aceasta. Rămâne să știm dacă puterile Nordului, după ce au făcut să se laude prin toate foile lor oficioase soliditatea înțelegem și voința hotărâtă de a face să se esecute programa lor din punt în punt, mai cu samă după ce s-au înaintat până a decide să trămită, o escadră combinată, ca pentru a uni amenințarea cu injuncțiunea, vor suferi fără să murmure noua nereușită ce le impune răspunsul îndrăzneț al Sublimei Porți.

Dar, presupunând chiar că aceste puteri nu vor găsi în opunerea celorlalte cabinete obstacole îndestulătoare de a le opri și că vor împinge până la capăt ingerința lor, Poarta, ce și-a făcut datoria cu curagiu ș-a respins somațiunea lor, va putea totdeauna să cedeze înaintea unui adversar atât de superior în puteri fără să aducă vreo atingere onoarii sale și să se resemne a primi aceea ce e neînlăturabil, protestând însă în numele demnității lovite și al tratatelor.

În 30 mai, după cerirea unanimă a poporațiunei, sultanul Abdulaziz a fost detronat și Murad Effendi proclamat sultan sub numele de Murad V.