«Almanacul muzical pe anul 1877»

DE D. TEODOR BURADA

[9 ianuarie 1877]

Prevederile noastre din anul trecut, publicate tot prin această foaie, le videm realizate cu mult succes și în almanacul de pe anul curent 1877. Nu este destul să cultivăm frumoasele arte, între care intră fără îndoială muzica, declamațiunea, teatrul, danțul, de care se ocupă autorul în acest almanac; noi credem că datoria fiecărui român cu simțâminte românești este de a căuta mijloace să răspândească frumoasele arte în popor, să facă a se înrădăcina în deprinderile lui astfel încât să fie o parte întregitoare din educațiunea lui. Acest scop se atinge prin publicațiuni, prin tratate speciale, în fine prin foi periodice menite a dezvolta gustul estetic asupra tuturor genurilor de cultură a spiritului omenesc.

D. Th. Burada, fondatorul almanacului muzical, pătruns de aceste adevăruri, a pus deja de doi ani și nu încetează de a pune și astăzi la dispozițiunea publicului știința și esperiența sa muzicală; o ochire răpede asupra celor conținute în almanacul pe 1877 ne poate pe deplin convinge despre aceasta. „Încercări despre originea teatrului național și a conservatorului de muzică și declamațiune“, un mic tratat, dar plin de fapte până astăzi de foarte puțini cunoscute, în care se ocupă autorul atât cu cultura muzicei și a declamațiunei cât și cu aplicațiunea lor pe scena teatrului român din timpurile vechi până acum. „Cercetări asupra danțurilor și instrumentelor de muzică a românilor“, cu figuri intercalate în text, în care d. Burada ne descrie danțurile noastre cele vechi, ne dă ariele și muzica mai multor cântice populare, precum și instrumentele pe care se esecutau: „Elena Hora“ compusă de însuși autorul; iată în scurt materia ce o avem sub ochii noștri răsfoind almanacul muzical de pe anul curent 1877.

Cercetând mai cu de-amăruntul această materie, ne vom convinge cu toții că conține un studiu scrupulos, în care a trebuit autorul să lupte cu foarte mari greutăți — asupra muzicei, danțului, teatrului și a instrumentelor de muzică la români. Figurile intercalate împreună cu mai multe bucăți de muzică în text și la finele almanacului ne întăresc în credința noastră că autorul, fără de a se înspăimânta de cheltuiele, a fost condus nu de un interes material, ci de dorința de a răspândi în popor un nou gen de cultură și că forma sub care și-a propus a realiza idea sa, aceea a unui almanac muzical, este potrivită din puntul de vedere a necesității de a avea fiecare persoană un calendar și a prețului modic cu care își poate fiecine procura o asemenea carte.

Din acest punct de vedere almanacul muzical al d-lui Th. Burada se poate considera ca o publicațiune periodică ce tinde a înavuți literatura română; ca atare merită a avea și el locul lui în biblioteca fiecărui iubitor de științi și frumoasele arte.


Din parte-ne urăm succes bun autorului și îl rugăm să nu înceteze nici pentru viitor cu asemene publicațiune; românii iubitori de artele frumoase vor ști să aprecieze munca și meritul, ei vor ști cum trebuie să fie recompensat talentul autorului.

Share on Twitter Share on Facebook