[20 martie 1877]

Cu toate zgomotele pe care le trimete „Agence Havas“ ziarelor din România și a căror inșirare cetitorul le vede alături cu apreciația aceasta, situația nu este încă atât de complicată încât optimiștii să nu poată avea speranțe de pace. Astfel din Constantinopole se depeșează că tratările cu Muntenegru nu sunt rupte, ci numai întrerupte, tot astfel tratările între Rusia și Anglia sunt numai suspendate momentan, până ce se va formula pentru cestiunea dezarmării. Pentru a stabili această formulă se fac toate mijlocirile posibile. Astfel se zice că Rusia s-ar fi obligat ca, în loc de-a dezarma la moment, să-și împartă corpurile de armată, dar atunci va cere, afară de protocol, încă și alte garanții. Poate că cu aceste tratări Rusia nu urmărește decât de-a câștiga timp, poate iar că voiește a se putea retrage cu onoare din toată afacerea aceasta a Orientului. Cine-o poate stabili de pe acuma?

Share on Twitter Share on Facebook