[18 martie 1877]

La anul 1864, sub Cuza Vodă și sub domnia statului, s-au înființat două școli de muzică și de declamație, una în București, cealaltă în Iași. Domnia lui Vodă Cuza e istoricește cea mai însemnată de la fanarioți încoace, atât în bine cât și în rău. Se poate spune că toate creațiunile acestei domnii au acest îndoit caracter: sub impulsiunea îngrămădirii trebuințelor moderne, românii au pierdut pentru multă vreme dreapta măsură a lucrurilor; instituții, legi, limbă, c-un cuvânt toate formele vieței publice aveau un aer pripit și netemeinic. Numele înlocuia aproape pretutindenea fondul, haina magistratului francez avea să reprezinte în România capacitatea juridică, titlul profesorului din Franța, câștigat aicea cu multă înlesnire, ținea locul învățăturii lui.

Luând în serios proverbele că „haina-l face pe om“ și că „acela căruia D-zeu îi dă o slujbă îi dă și minte destulă pentru ea“, România pare încă a fi statul despre care Oxenstierna spunea regelui său să meargă să vadă cu ce mică porție de înțelepciune se pot „ferici“ statele.

Pe cât domnea însă într-o parte a generației trecute o suficiență nemaipomenită, tot pe atâta cealaltă parte a inteligenții naționale se împluse de neîncredere față cu toate creațiunile lui Cuza Vodă, față chiar cu acele a căror necesitate s-ar fi putut discuta până la un punct oarecare, al căror caracter îndoielnic era poate cauzat mai mult prin relele baze ce li se pusese decât prin sine înșile. Se 'nțelege că generația actuală nu este în stare de a hotărî care din aceste două direcții spirituale are dreptate, cea încrezută și optimistă sau cea sceptică și pesimistă, căci nici una nici cealaltă nu sunt încă atinse de indeferentism, n-au renunțat de a voi binele comun.

Între creațiile cari sufereau de neajunsuri în chiar bazele lor era și școala de muzică din Iași, asupra căria părerile erau diametral opuse. Partea care-i imputa lipsa de rezultate a desființat-o într-un rând. Reînființându-se constatăm de astă dată încercarea de-a o complecta și îmbunătăți. Treisprezece ani s-a predat în școală numai principii de armonie, piano, violină și canto, încât oricare profesor putea ușor, la întrebarea asupra succeselor dobândite, să arate că asemenea succese nu se capătă într-o școală în care nu sunt reprezentate nici instrumentele neapărat trebuitoare unui orchestru. Ministeriul actual a înființat deci toate catedrele câte mai lipseau, încât de-acum înainte vor fi clase de violină, violoncel, contrabas, clarinet, hoboe, corn, trombă și trombon, pe lângă cel de armonie, canto, principii de solfegiu și declamație.

Acuma cel puțin publicul va fi în drept să aștepte rezultate mai mari, iar opiniile opuse asupra școlii vor avea după câțiva ani probe îndestul de tari fie pentru, fie contra ei.