[2 martie 1877]

Interpelațiunea d-lui Apostoleanu a ocupat ședința din 24 fevr. a Senatului. Această interpelațiune avea de scop să ceară guvernului publicațiunea actelor privitoare la misiunile d-lor Ghica, Rosetti și D. Brătianu în străinătate; publicarea actelor relative la convențiunile comerciale încheiate cu Franța, Anglia și Italia; în fine, interpelatorul mai cerea lămuriri guvernului în privirea memorandului din vara trecută a d-lui Cogălniceanu și în privința protestului adresat Porții cu ocaziunea promulgărei constituțiunei otomane, deci ea se compunea din patru părți distincte.

D. Apostoleanu dezvolta mai pe larg cestiunile ce adresa și rugă să i se dea răspunsul pe care lumea îl adastă cu nerăbdare.

D. ministru obiectă că ar fi bine ca biuroul să invite pe d-nu interpelant a împărți interpelarea sa și a fixa care din cele patru cestiuni conținute într-însa trebuie să facă obiectul dezbaterii.

D. Apostoleanu răspunse că nu poate consimți la o asemenea cerere, căci, dacă interpelarea făcută cuprinde mai multe punturi, ea are însă o țintă generală: dorința de a cunoaște politica esterioară a guvernului în privința tuturor faptelor importante cari s-au produs de la venirea lui; cu toate acestea adause că d. ministru poate începe cu partea care găsește de cuviință.

D. ministru de esterne tractă mai cu samă puntul al 3-lea din interpelare, relativ la misiunea specială a agenților trimiși la Londra și la Paris pentru negociarea aranjamentelor vamale cu unile din marile puteri europene și declară că, asupra acestui punt, afacerea fiind terminată poate da esplicațiunile ce i se cer, dar că, în privința celorlalte cestiuni, negocierile fiind încă pendente, nu ar putea vorbi fără a compromite chiar reușita acelor pertractări. D. ministru adăogă că numai dacă Senatul va da un vot prin care să-l oblige a tipări și distribui corespondența urmată cu cabinetele străine va consimți a se supune acestui vot; că în privința aceasta a luat avizul Consiliului de Miniștri, dar că atunci răspunderea gravelor consecuențe ce ar rezulta din această urmare va privi pe Senat.

După aceasta d. Ionescu arată pe larg dificultățile ce a întâmpinat guvernul ca să încheie convențiuni comerciale cu Anglia, Franția și Italia, pe de o parte pentru că timpul era prea scurt, iar pe de altă parte pentru că acele puteri insistau a se acorda izraeliților din țară drepturi politice; că, neînțelegerea fiind gravă între părțile contractante, iar tariful autonom și general al vămii trebuind să se aplice fără întârziere pentru statele cari nu încheiaseră convențiuni separate cu țara noastră, acele puteri au fost nevoite a consimți la niște angajamente provizorii, cu facultatea de a le prelungi când s-ar putea negocia tractate speciale până la terminul stipulat într-însele.

D. ministru aminti asemenea că, încă din luna lui octomvrie 1875, guvernul a început negocieri cu mai multe puteri mari ale Europei în privința tractatelor de comerciu și că ele erau bine dispuse a imita exemplul Austro-Ungariei și al Rusiei.

În espunerea sa, d. ministru atinse întrucâtva și celelalte cestiuni și anume: 1) că, la protestul contra unor articole din constituțiunea otomană, Poarta a răspuns în mod vag, încât guvernul s-a crezut nesatisfăcut cu acel răspuns; 2) că puterile cele mari n-au convenit încă asupra garanției și neutralității teritoriului țării; 3) că Franția nu se arăta dispusă să tracteze direct cu țara noastră, ci credea că trebuie să caute autorizarea Porții pentru aceasta.

După o dezbatere mai lungă și după ce d. ministru a declarat că nu poate publica actele relative la aceste cestiuni fără a le primejdui reușita, Senatul a hotărât a amâna discuția asupra acestor punte și a controla altădată actele diplomatice.