II

Cine știe cât de departe suntem de-a urî pe evrei — și aceasta o poate pricepe orice om cu privirea clară — acela va vedea că în toate măsurile noastre restrictive numai dreapta judecată și instinctul de conservare au jucat singure rolul principal.

Domnia fanarioților au putrezit clasele noastre sociale; aristocrația noastră, din războinică și mândră ce era, a fost devenit în cea mai mare parte servilă, încrucișându-se cu stârpitura grecului modern, care e tot atât de șiret, dar mai corupt decât evreul de rând. Prin urmare clasa înaltă a societății noastre, care luase de la grecul constantinopolitan toată lenea, tot bizantinismul, se lasă ușor înădușită de ciocoimea ei, de fostele ei slugi, cari, fără nici o muncă meritoasă pentru societate, se urcă repede în locul vechei aristocrații, ce dedese așa de tare îndărăt. Se va găsi că lenea este caracteristică românului „ridicat“, pentru că s-au și ridicat din clase leneșe, din privilegiați mici. Rămânea deci o singură clasă muncitoare, din a cării esploatare trebuia să trăiască toată societatea română — țăranul. Dar chiar esploatarea directă era o muncă prea grea pentru aristocrația foștilor cafegii și ciubuccii, de aceea și-au introdus pretutindenea câte un asociat activ chezaro-crăiesc — câte un evreu. Acelaș proces se repetează însă. Precum ciocoimea au alungat pe boierii vechi din locul lor, tot astfel evreii, având numai dreptul de a cumpăra bunuri imobile la țară, ar lua în mâni proprietatea de mijloc, ai cărei arendași sunt deja astăzi, iar neamul românesc ar ajunge cu desăvârșire proletar.

Pericolul nu este în împrejurarea că evreii ar acapara toată proprietatea, ci într-aceea că ei nu sunt — nu pot fi români, precum în genere nu sunt nici pot fi germani, englezi, franțuji, italiani. De ce să ne înșelăm de bună voie, arătând că înlăuntrul altor nații ei au ajuns la cutare sau cutare grad de cultură? Nu vedem azi că simțământul de rasă e mai puternic în ei decât patriotismul, decât iubirea pentru nația în mijlocul căria trăiesc?

Nu-i vedem formând prin „alianța izraelită“ o internațională curat ebraică, după a noastră părere mai periculoasă, pentru ca mai mincinoasă, decât cea a lucrătorilor sau aceea a iezuiților? Căci aceste două din urmă reprezintă un ideal — fals ideal la amândoi, dar având fiecare partea sa eternă, dragă omenirei.

Cea dintâi se bazează pe sfințenia muncii, pe convingerea cu totul dreaptă că munca temeinică este singura îndreptățire pe acest pământ: dar pe da altă parte acelaș ideal nu recunoaște capitalizarea muncii și înnobilarea ei sub forma artei, a literaturei, a științei, cari fără acea capitalizare n-ar fi cu putință. Dacă libertatea muncii productive este motorul societății, sâmburele care-i dă consistență este capitalul. Împăcarea între muncă și capital va fi poate grea, este poate chiar cu neputință; dar tendința ca atare rămâne în sine ideală, conformă cu religia creștină în partea ei etică. — Iezuitismul pe de altă parte consistă iarăși pe-o raționare parte dreaptă, parte falsă. Întemeindu-se pe teoria, subînțeleasă tacite, foarte pesimistă, că partea cea mai mare a oamenilor nu știe a face o întrebuințare dreaptă de puținele dramuri de crieri cu cari i-a înzestrat natura, că acea parte, lăsată în voia liberă a instinctelor sale, e roabă pânteceului și unealtă în mâinile șarlatanilor de tot soiul, care știu să-i lingușească patimile rele, iezuitismul a încercat a ținea clasele de jos într-un binefăcător semiîntuneric, puindu-și drept țintă nu cultura minții, — căci desperase a scoate trandafiri dintr-o buruiană rea și menită orbirei — ci caracterul prin credințe metafizice. De aceea se va găsi preste tot că popoarele catolice sunt mai vesele și mai frumoase decât cele protestante, tocmai pentru că această biserică au abstras de la cultura minții și au avut în vedere numai îmblânzirea, înfrumusețarea simțimentelor prin muzică, sculptură, arhitectură, zugrăvie și prin credințe care se sustrăgeau prin sfințenia lor de la orice controversă. Dar pre de altă parte aceeași școală era firește prigonitoarea aristocrației spiritului, a acelor oameni seculari la cari caracterul, oricare ar fi fost, rămânea cu totul neutralizat de enorma cantitate a creierului și cari vedeau toate lucrurile lumii în deplina lor claritate. Catolicismul n-au avut talentul de a-și asocia pe acești oameni — de aceea este și azi încălcat de o droaie de homunculi cari, bazându-se pe acele autorități persecutate de biserică, o persecută azi pe ea. Și într-aceasta a consistat partea falșă a ceea ce am numit iezuitism, pentru a caracteriza tendința politică a bisericei.

Dar ce reprezintă „alianța izraelită“ cu filialele ei din America, Anglia, Austro-Ungaria, Franța, Italia, România? Se pretinde că, fiind evreii pretutindene oprimați, această alianță are de scop să-i scape de opresiune.

Să vedem ce grozav de oprimați sunt la noi.

Comerț și capitalii în mânile lor, proprietatea fonciară urbană în cea mai mare parte în mâinile lor, arenzile de moșii în Moldova item, pe sub mână tot debitul tutunului și a băuturilor spirtoase, negoț de import și export, c-un cuvânt toate arteriile vieții economice cari se bazează pe speculă? În ce consistă grozava opresiune de care se plâng? Și, dacă se plâng, de ce nu aleg alte terenuri decât România, alte țări unde sunt egali în toate cu cetățenii statului? De ce nu Austria, Franța, Germania ș.a.?

De ce? Pentru că nu există opresiune, pentru că nu există persecuție, — iar drepturile câte nu le au, nici nu le merită.

Ei singuri, cu totul deosebiți și având tendințe deosebite de popor, vorbind în familii limba germană, abonați la ziare dușmane nouă și hrănind împrotiva noastră un spirit dușmănesc și cuceritor, ei singuri nu compensează întru nimic munca poporului care-i susține. Apoi sunt totdeauna o armă a străinilor în contra noastră. Până și ungarii — care numa-n gropi nu dau de cuminți — își închipuiau într-un rând o stăpânire a Moldovei prin evrei și ceangăi, pentru că știau că evreul s-ar asocia cu orișicine împrotiva poporului românesc.

Și astăzi, când poate existența noastră e în joc, când ni se dispută drepturi seculare, emanate din capitulațiile luminaților Domni ai acestor țări, tot ei și prin uneltirea „alianților“ ni îngreuiază poziția, trecând peste capetele noastre, cerând drepturi de la străini, de la dușmanii noștri chiar.

Știu d-nealor ce i-ar aștepta în Germania pentr-o asemenea faptă, pentru gravura din „Monde illustré“, pentru articolul mincinos din „Pesther-Lloyd“, pentru apelările la străini în trebile interne ale țării? Munca silnică sau închisoarea.

De aceea vom rezuma judecata în forma unui fetva al șeicului ül-Islam zicând:

Legea zice că cine conspiră cu străinii în contra instituțiilor țării și a poporului în mijlocul căruia trăiește este un trădător.

Merită un trădător drepturi?

NU.