Literatură din Botoșani
[12 ianuarie 1877]
Știam odată că în vechiul târg al Botoșanilor se face pastramă bună și în genere se dau cărnii acele modificații care-o fac să se împrotivească timpului și să figureze sub numirea generală de mezelic în deosebite formate prin băcălii și piețe. Dar că în Botoșani s-ar fi făcând și — literatură, și-ncă literatură știi cole! cu șic, asta n-o știam, pân' a nu ne veni Calendarul „Lectorului român“ pe anul 1877 (anul al IV). Va să zică de patru ani se repetează aceste apeluri la gustul estetic fără ca noi să le fi băgat de samă. Dar acuma… acuma cetitorul nu ne mai scapă. Vrând-nevrând trebuie să urmeze pe cărarea înflorită a muzelor botoșănene, să se îmbete de profumul florilor de pe malul Botoșancei, să adoarmă în cântecul filomelelor cu nemuritoare boturi cari în acest fericit oraș au forma cam ciudată de scriitori de cancelarie. Acest calendar conține smântâna (ca să nu zicem crema) inteligenței literare din acel oraș, iar untul din acea smântână e neapărat d. N.I. Anghel. — Vibreze așadar coarda arfei angelice:
DEDICAȚIE
Amicului meu V… M… (telegrafist)
O NOAPTE DE SERVICI
Luând pana amice, se scriu după dorință,
Cu mâna-mi tremurândă, mă-ncerc de a rima!
Proza e - n formă, poezia în aparență!
Căci dragă nu-s poet! … Astfel a m-exprima.
O! juna mea muză, finește a ta plânsoare.
Inspiră-mă acuma, d-un ceresc amor;
Și încetul te înalță în regiuni solare,
Cântând a mea dorință… să-ți iai sublimul zbor.
Amice, pentru mine durerea-i infinită,
Nimica nu mă 'ncântă; de toți eu sunt uitat.
Și inima mea tristă, de viscole zdrobită,
Numai pentru tine, amice, a palpitat!
E noaptea! afară ploaia cade-n torente
Tenebru-i așa de mare încât nemica vezi.
Lumea acum doarme … Nu-mi aduc aminte
O noapte mai grozavă! … dar numai eu veghez!
Veghez cu morsa singur și lampa, împreună,
Amici inseparabili în ore de serviciu.
La cea întâi chemare, pana 'mi iau în mână,
Mașină oarbă la acest oficiu.
Amice! a ta chemare vegherea-mi întrerunsă
Și-mi naște iarăși gânduri, ce capu-mi muncesc!
De ce altor le pare că timp iute se scurse?
Și mie-mi pare secoli ce nu se mai finesc?
O! Noapte! Neagră noapte! N-ai să te curmi odată?
Fi-vei eternă noapte? făr' s-ai finit?
Veghez singur cu lampa, dar gaza-i consumată …
Peri și ea și fumu-i! … Eu numai n-am perit!
O! temp! este vro lege ce-n spaciu te conduce?
Este o lege eternă ca tine nu mai pere?
Dar nime-ți răspunde! … În chaos tot te duce!
Și templul, viața, moartea nu-s decât mistere!
Botoșani, 1873 iunie
RESIGNAȚIA
Noaptea în tăcere vărsăi lacremi înfocate
Simțind cum focul fuge din junele meu pept!
Privesc a mele zile cu totul înnorate!
Regret că voi ajunge în lume să veget!
O! lume înșelătoare! Sunt june și o noapte,
O noapte de urgie … și păru-mi s-au albit!
Talente și foc sacru ce-mi fură de sus date,
De multe suferințe s-au stins, m-au părăsit,
Pe acest ocean de lume eu pași-mi rătăcesc,
Novici, fără protector … pășam plin de speranță
Dodată însă vânturi nava-mi zdrobesc!… Ca ea,
și eu zdrobit, scăpai … mai fără viață!
… ………………………………………………
………………………………………………
Și iată-mă separat de tot ce am iubit!
Voința ta, o, Doamne! să fie împlinită!
Gura-mi să resignă, și fiere amărită,
Voi ști, de-a trebui, a bea păn la finit!
Dar bardul nostru, care însamnă cu atâta conștiință până și luna (necum anul) în care au luat naștere nemuritoarele sale produceri, este totodată și prozaist. „George și Maria“ se intitulează gingașa scriere novelistică pe care a comis-o tot d. Anghel. Iată câteva modele pentru viitoarea stilistică română:
În primăvara anului 187…, un june ce după fizionomie se părea abia de 22 până la 24 ani, îmbrăcat simplu dar cu eleganță, trecea pe stradă cu un pas cam grăbit, pe fața-i pală se citea veselia, dar observând bine puteai devina din când în când câte o umbră de melancolie ce-l prindea de minune, adăogind o barbă de un negru ebenin…
George, luând lecțiuni de flaut de la părintele Mariei timp de vro trei ani, avu ocaziunea a vedea în fiecare zi pe Maria în ora fixată pentru lecțiunile sale. De aici se născu un atașament reciproc, încât în cele din urmă ceru mâna Mariei de la părintele său, care nu i-o refuză, rămâind ca hymenul să-i unească după întoarcerea lui George din străinătate, unde se ducea să se perfecționeze în muzică (căci la noi în țară nimic nu-i perfect, dacă nu-i străin!), unde trebuia să stea doi ani, și la reîntoarcere părintele promisesei seale-i mai ceda și funcciunea de profesor de muzică…
În astă-seară junii George și Maria erau singuri… A doua zi era ziua destinată pentru plecarea lui, ei trebuiau să se separe ș-a nu se vedea doi ani; lung timp pentru două inimi ce se iubesc. Ambii picară într-o tăcere și melancolie, preludiul oricărei depărțiri. George ridicând frontea-i și clătind din cap ca pentru a fugi gândurile ce-i turmentau crierii, privi pe Maria cu ochii jucând în lacremi, zise: etc.
Solemnă și misterioasă este ora serei, ea te tentează contra voinței, la reverii; ni se pare a vedea în norii roșietici ce se ridic la horizonte, reviând vii și animate toate suvenirele, toate zilele, unele ridente și coronate cu roze, altele pale și acoperite de un văl tenebros; ultimele mugete ale vântului prin frunze par a modula ariele ce ne apropie de suvenirile dulci sau triste: Muzica este vocea spiritului…
Trei ani în urmă, George și Maria aveau o încântătoare copiliță, fructul iubit al unei uniri pe care părintele Mariei a binecuvântat-o înainte de a muri. George era profesore de muzică, și venitul fucciunei seale da ambilor consoți o fertilitate sufficientă…
Sosi ziua nașterei Mariei. George se îmbracă curat, ceea ce nu făcuse încă; umplu odaia cu flori, și când soarele-și lua adio, trimițând ultimele seale raze, pentru-a reveni a doua zi, George se închise în odaie și cântă din flaut aria preferată de scumpa lui Marie.
A doua zi-l găsi întins țeapăn pe parchet. Când își reluă sensurile, deveni iar nebun; îl mai conduse iarăși în voiaj timp de un an. reviând, crierii săi începu a se restabili; dar era trist și monoton!
Oare un voiaj timp de un an i-ar fi folosit tânărului bard?
