[16 februarie 1877]

Duminica trecută d. Vasile Conta a ținut prelegerea sa asupra fetișismului. După cum era ușor de prevăzut pentru cei cari cunosc individualitatea intelectuală a acestui scriitor, prelegerea sa a fost foarte interesantă și a ținut încordată atenția auzitorilor mai mult de o oară și jumătate. Precum nici se putea altfel, d. Conta a judecat despre fetișismul antic după asemănarea celui modern; arătând apoi urme de fetișism în credințele de astăzi ale popoarelor, judecata sa prin analogie s-a dovedit a fi cu totul corectă, limpede și fără săritură. Cu această ocazie d-sa a dezvoltat o sumă de cunoștințe etnologice, încât fiecare propoziție conținea ceva nou; totodată a dovedit o cunoștință amănunțită a mitologiei populare române, a cărei analogie cu credințele populare ale altor popoare a făcut-o cu totul evidentă.

Dar tocmai din cauza bogăției de cunoștințe desfășurate cu această ocazie sarcina unei dări de samă pe scurt devine aproape cu neputință. D-sa a dovedit că credința în duplicitatea existenții noastre a pornit de la faptul că fiecare își are umbra sa. De acolo vedem la cei antici sufletele în chip de umbre, de-aceea, după credința poporului românesc, cel căruia i se ia umbra trebuie să moară. Dar, fiindcă toate lucrurile au o umbră, după credințele primitive toate lucrurile sunt însuflețite, astfel încât sălbatecul calcă pretutindene pe suflete, din cari cele mai multe sunt rele și puține, anume cele ale rudelor și prietenilor, sunt bune. Cu aceeași claritate a desfășurat apoi metoadele de a omorâ sufletele, de a dobândi prietenia lor, de ale aservi; au arătat cum toate mișcările în natură li păreau produse de spirite, cum vântul e reprezentat ca o mulțime de spirite ce biciuiesc frunzele pădurei și valurile apelor, cum zelirul e un spirit mângâios ce spune povești florilor, cari râd de toate aceste, rămâind serioase numai pietrile bătrâne, care în viața lor lungă știu că acestea sunt deșărtăciuni ușoare. Mai ciudată este credința că ființele au mai multe suflete, pentru a cărei ilustrare a adus, pe lângă altele din viața sălbaticilor, și credința țiganilor că au cel puțin trei suflete, apoi o poveste românească populară despre un om cu viața vecinică, a cărui vecinicie constă tocmai într-aceea că-și ascunsese sufletele foarte bine.

Credința că, pe când omul doarme, sufletul lui iese din trup și umblă pe unde vrea, au dat apoi naștere la vraja prinderei sufletului prin chemări mângâioase, a închiderei lui în ceară și într-o viță de păr și a nimicirii lui. Strigoii, luarea din urmă, făcutul, deochietul, făcutul de dragoste, toate se reduc în urma urmelor la unul și același princip, că adecă sufletul — după credința primitivă muritor — în neatârnare de trup poate fi vrăjit, prins, aservit și că e supus unor formule magice.

Departe de a fi redat măcar a suta parte din mulțimea faptelor aduse de prelector și tot așa de departe de a fi reprodus cugetarea unitară care le pătrundea pe toate, ne mulțămim numai cu aceste câteva însemnări, sperând că d. Conta va face din ele obiectul unui studiu în scris.