[11 februarie 1877]

Ziarul „Temps“ scrie că, după informațiunile ce le-a căpătat, starea sănătății sultanului Abdul Hamid este neliniștitoare. Ca și fratele său Murad el are boală de crieri, încât medici cred a putea prezice o apoplexie cerebrală. Se vede că întreg neamul imperial Osman e fizicește degenerat, căci nimeni n-ar putea susținea nici despre Abdul Aziz că a fost pe deplin sănătos.

Totodată se vede ce puțin calcul au dovedit Midhat Pașa când au respins propunerile conferenței.

„Pesther Lloyd“, organul contelui Andrassy, judecă în această privire drept când spune că, odată ce Midhat au recucerit independența Porții, el a deschis din nou era despotismului arbitrar și a pus imperiul în aceeași stare în care se afla în cele din urmă zile ale lui Abdul Aziz. E clar că vremea s-a însărcinat de a da dovezile necesare pentru teoria susținută de cabinetul din St. Petersburg „că Turcia nu se poate regenera prin sine“.

De aci rezultă că cestiunea garanțielor, din înlăturată cum părea, au ajuns din nou în faza ei primitivă.

Tratările de pace între cele două principate transdanubiene și Poartă par a merge bine. D. Kristici au prezentat ministerului turcesc de esterne, drept acreditivă, o scrisoare a prințului Milan prin care acesta sperează că tratările începute de Midhat Pașa vor ajunge la bun capăt. Principele Muntenegrului s-a învoit asemenea de a trimete delegați la Constantinopole, cari vor avea să ceară tot teritoriul pe care muntenegrenii îl țin astăzi ocupat. În acest înțeles se rostește cel puțin „Glas Crnagorca“, organul guvernului din Cetinie.

Se aude că și vizirul novissim Ehedm Pașa și-ar fi dat demisia.