Triumfuri ieftene

[5 ianuarie 1877]

Domnișorii de la universitatea din Pesta cari, însoțiți de veselia generală a popoarelor, s-au dus la Constantinopole ca să înmânuie spada de onoare lui Abdul Kerim s-au îmbarcat după cum se știe sub o ploaie de mere murate și de ouă cu dulce miros, până în fine au ajuns în Bosfor. Aicea au fost primiți în mod splendid cu o ploaie de fraze de înfrățire și cu iperbole istorice care n-au lipsit de a face efectul cuvenit. Sava-Pașa, vrun turc bătrân și bun la inimă, care știe cât de frumos se 'mparte pământul cu gura, le-au urat bun sositul cu următoarele darnice cuvinte: „Lumea veche piere, lumea nouă e a ideilor liberale, adică a d-voastră“. Majestatea Sa Sultanul stătea salutând la fereastră — mase colosale de oameni aclamau ca vijelia mărei cu strigăte de „Eljen“ pe bravii tineri, iar de pe corăbii glasuri inmiite începură (unison?) cântecul Padișah um cioc iașah — c-un cuvânt toți îi îmbrățoșau cu lacrimele 'n ochi. Par nobile fratrum.

Share on Twitter Share on Facebook