[21 ianuarie 1877]

„Timpul“ adusese știrea că softalele ar avea cutezanța nu numai de a trece prin România, ci chiar de a petrece o zi în București, și sfătuiește pe băieții decorați de a reveni de la hotărârea lor pentru a evita orice turburări. Nouă ni se pare că pericolul turburării s-ar putea evita dacă li s-ar îngădui „docților magnați“ petrecerea a 24 de oare — în beciurile poliției. Dar ceea ce e caracteristic pentru vremea noastră, pentru „putrejunea mărului“, este că se găsesc organe care să ieie asupră-le apărarea acestor băieți, care, în loc să învețe carte și să-și împlinească prin învățătură știrbăturile firești ale minței lor, pleacă să complimenteze pe turc cu o bandă de țigani în urma lor. Acest organ e „Trompeta Carpaților“, care se esprima astfel:

De câteva zile s-a dat vorba prin București că studenții maghiari cari s-au dus la Constantinopole ca să prezente generalissimului armatei otomane, Abdul-Kerim Pașa, o sabie de onoare în semn de omagiu pentru succesele repurtate contra armatei panslavismului la întoarcerea lor de acolo și-ar fi propus a vizita și capitala românilor, ca călători și în același timp aflăm că agenți umblă în toate părțile, îndemnând pe studenții români a merge să facă acestor oaspeți ai noștri, la sosirea lor, o demonstrațiune ostilă.

Noi n-am putut crede nici chiar pe roșii capabili de o asemenea insultă nobililor juni pelerini, care este o insultă, nouă (cui nouă?), o insultă simțimintelor celor mai nobili, principielelor celor mai înalte de toleranță și de respectul conștiinței și care ne-ar arăta într-un grad de sălbătecie în care, spre mândria noastră de români, n-am fost nici în timpii barbariei.

O notiță însă în jurnalul Timpul de vineri, 14 ianuarie, pe care o cetim cu mirare uimită, nu ne mai lasă nici o îndoială că o asemenea propagandă s-a făcut și că în complicitate cu redacțiunea Românului a căzut și redacțiunea jurnalului Timpul.

Poreclirea de softale pre elita junimii maghiare, docți magnați din universități, cu curagiul conviețiunei lor, duși preste ape și preste munți, iese dintr-o foaie care se zice cea mai serioasă în România, conservatoare și gravă, presupusă a fi și mai știutoare de regulele bunei-cuviințe, de respectarea opiniilor politice și de obligațiunile ospitalității.

Urmează apoi invective și esclamații teatrale la adresa „Timpului“, după care Trompeta binevoiește a zice:

Trecem preste toate; preste insulta însă adusă nobililor vecini cari vor să se întoarcă prin țara noastră din pelerinagiul lor nu putem trece.

Ce fel! Domnule redactor, țara noastră, renumită pentru toleranța și ospitalitatea ei, deschisă totor opiniunilor, totor credințelor să se închiză onorabilităților cari vor să o viziteze ca vecini amici, fără nici o ură, fără nici un spirit de dezordine, pentru că aceștia nu se închină panslavismului și arată simpatie reformelor liberali în Orient, simpatie bunului nostru suzeran, cu care suntem în cei mai buni termini, cu cari tractatele și voința națională cere să fim amici?

Noi credem că acești nobili pelerini ar fi putut trece prin Moscova și Petersburg fără să li se facă insulta ce li se face în România de către un jurnal bine născut, bine crescut, serios și conservator, inamic, al oricării dezordine.

Treceți fără sfială, buni vecini, cu credințele voastre, cu opiniunile voastre, prin România, prin capitala ei; opriți în primul hotel, mergeți în uniformele voastre în theatrul cel mare și fiți bine încredințați că nu se va găsi un singur june român asupra căruia să fi avut o cât de mică influența cele zise vineri în jurnalul Timpul. Din contra, veți avea poate strinsori cordiali din animă, pentru că nu politia străină regulează societatea română.

Asemenea câteva scăpări sau greșele ale unui jurnal care voiește să acrediteze că s-a născut matur, că este conservator și prin urmare tolerent, dacă nu mai mult, pentru toți cari manifestă spirit conservator, adică contra revoluțiunilor — ceea ce netăgăduit au manifestat în data aceasta ungurii; când un jurnal ca Timpul, cum a vrut să se recomande Timpul, face asemeni lucruri el se degradă din zi în zi și dă pretexte altora să facă patriotism din nou și să deschisă alte jurnale pentru același număr de cetitori, pentru oameni de aceleași credinți, dară cari zic că le-ar plăcea un limbagiu mai demn, o purtare mai convenabile și o limbă mai curată.

N-ar crede cineva ochilor săi proprii că aceste șiruri sunt scrise în România.

Dar față cu această înfruntare, făcută lumei întregi, noi ne vom abține cu toate acestea de la orice esclamații și vom relata numai fapte.

Studenții germani din Viena, desigur inamici vii ai panslavismului, le-au trimis softalelor un „pereat!“.

Studenții din Berlin, asemenea inamici ai panslavismului, le-au trimis pe cale telegrafică un frenetic „pereat!“.

În fine chiar senatul universității din Pesta au hotărât să ieie cele mai stricte măsuri contra banalităților unor nevrâsnici cari nu se sfiesc de a trage în cercul patimilor lor de rând sacrificiile pe cari micele state de preste Dunăre le-au făcut pentru o cauză până acuma încă sfântă. Departe de noi de a fi panslaviști. Dar un stat de cămătari, risipitori și hetere, cum durase de-o mulțime de ani în Constantinopole, hrănindu-se din esploatarea neomenoasă a populațiilor agricole și a breslelor orășenești, era ceva neauzit pe continentul european, mai ales în veacul nostru.

Și contra acestui sistem s-a ridicat Serbia, având în parte-i sfințenia muncei și a culturei, o administrație regulată și îngrijitoare, o justiție solidă, finanțe neîncurcate, o stare economică a populațiilor modestă, dar înfloritoare. Și toate aceste bunuri ale ei, morale și materiale, le-a pus în cumpănă în fața unui stat condus de femeile din harem și de cămătari din Bizanț.

Nu e până astăzi popor care ține câtuși de puțin la demnitatea sa care, contrar poate din rațiuni politice mișcării slave, să nu fi manifestat totuși simpatii „involuntare“ pentru Serbia, sau să fi păstrat cel puțin tăcerea. Cele mai vehemente organe „germane“ au atacat pe ruși și panslavismul, dar n-au apărat pe turci. Distinguendum est.

Numai două neamuri s-au asociat în lauda turcilor, maghiarii și evreii din Austria. Astăzi li se mai asociază și redactorul „Trompetei“.

Să li fie de bine.

Ca guvernul austro-ungar să ție diplomaticește cu turcii e de esplicat prin rațiunile sale de stat care trebue să domnească ori și unde, pentru a face cu putință existența. Pentru ca să exiști, sacrifici ceea ce iubești, necum ceea ce-ți este indiferent — un punct de vedere foarte egoist, dar întemeiat pe instinctele curat animalice ale naturei omenești. Dar când tinerimea unui popor care nu are, nici poate avea asemenea rațiuni de stat își manifestează într-un mod atât de brutal și în disprețul lumii simpatii atât de barbare, atunci cu drept cuvânt ne 'ntrebăm ce popor este acela care i-a dat naștere? Ce fiare vor deveni acești bipezi vertebrați când vor mai avea și rațiuni reci pentru acțiunile lor?

Mai adaogă la toate aceste considerații și modul cum ne tratează ungurii prin ziarele lor și cum regularisesc pe connaționalii noștri de peste Carpați și tabloul e complect.

Toleranți sântem și creștini, dar, oricât de creștini, toate acestea trebuie să aibă o margine — și marginea este escortarea polițienească a softalelor până la graniță, pentru a evita scandalele între publicul român și „nobilii oaspeți“ ai „Trompetei“.