[17 decembrie 1878]

Aflăm că actualul ministru al instrucției publice, d. Cantilli, ar fi însărcinat cu organizarea instrucției în Dobrogea pe un ilustru personaj al cărui nume adevărat mărturisim că nu l-am putut afla nici până azi, dar care a sfeterisit porecla unei vechi și de mult stinse familii boierești din Moldova pentru a-și împodobi mutra cu ea, după ce mai nainte a mai fost purtat încă vro patru-cinci porecle, parte îndreptățite, parte de fantazie.

Toată lumea ghicește că nu poate fi vorba decât despre d. Pseudo-Urechia.

Singura mângâiare ce ne mai rămâne e că acest domn n-a sfeterisit exact numele boierului moldovenesc care se iscălea Ureki, ci a adăogat la trupina cuvântului sufixul -i-a (Urechia), foarte semnificativ pentru strigătele metamorfozatului rege Midas.

L-am luat de atâtea ori pe domnul acesta în zeflemea în cât ne pare rău că i-am creat chiar acest soi de popularitate, căci dumnealui e din oamenii aceia cărora, asemenea vestitului Barnum, confratelui său american, nu le prea pasă dacă reputația e bună sau rea, numai să se vorbească în genere de dânșii. Zgomotul odată făcut, știe d-lui să-l abată pe căile ce-i priesc.

Să vorbim oare de renumele său de autor? Ar trebui atunci să facem un curs întreg de literatură furată, să pomenim de Lope de Vega, de Gozzi, de Ascoli, de Goethe, cari toți aceștia în România s-au metamorfozat în chipul pomenit mai sus și poartă pseudonimul Urechea. Toate scrierile sale sunt sfeterisite din autori străini, căci dumnealui obicinuește a nume imitație liberă or prelucrare sau traducerea ad litteram sau cel mult bădărănirea nesărată a unui text străin. Ceea ce ar putea dovedi că e original al său va fi sau o platitudine sau un nonsens, regulă generală pentru producțiunile proprii ale acestei celebrități După orice șir original al acestui domn am întinde mâna, întâmpinăm numaidecât sau una din cele două calități sau pe amândouă la un loc. Astfel, bunăoară nu mai departe decât în no. de la 5 decemvrie al „României libere“ d-sa anunță cum că la institutul său de băieți se va da o reprezentație cuasiteatrală. Prețul locurilor: aplauze și iubire.

Stă scris negru pe alb: „Prețul locurilor: aplauze și iubire“!

Ex ungue leonem!

Noi din parte-ne suntem de mult la limpeziș cu d-sa. Din propriile sale mijloace nu e în stare să construiască una singură frază corectă sau c-un înțeles lămurit. Își ascunde grozava goliciune a capului și a inimei cu întortocheri de cuvinte și cu iperbole ridicole. Neputând dovedi că-n viață ar fi urmat vrun studiu serios, a pretins într-un rând că și-ar fi pierdut diploma de doctor în litere în Dunăre, deși n-a avut-o niciodată. Și unui asemenea om i se conferă catedre la Universitate, scaune la Academie, ba i se încredințează încă și creșterea copiilor, ca și când copiii de creștin ar fi animale ce trebuiesc dresate pentru a sări peste bețe și a aporta, căci tot un fel de dresură li se dă copiilor în institutul său; se deprind a aporta răspunsurile la cestiunile de bacalaureat în mod mecanic, fără a fi temeinic preparați.

De ar fi să pomenim toate din trecutul d-sale, ușor ne-ar fi a dovedi că d-sa e acela care a corupt învățământul public în România. Poate că-n toată țara aceasta nu e om care să hrănească o invidie mai înverșunată contra oricărui merit adevărat și care să fie mai accesibil pentru lingușirile naturelor de rând decât omul al cărui nume adevărat până în ziua de azi nu l-am putut afla. Las' că de câte ori a putut a stăruit pentru numirea personalului didactic celui mai rău posibil, las' că nu există rudă de a sa, oricât de depărtată, care să nu fie căpătuită prin d-sa în posturi publice, dar până și membrii familiei sale cari sufer de boale de creieri au funcții plătite de stat. Astfel un unchi al d-sale, om de care sub regimul legilor vechi desigur că și-ar fi făcut vrun creștin pomană de a-l duce și interna la balamuc, e de o mulțime de ani conservator al pinacotecei din Iași, deși e recunoscut ca pătimaș de perpetuă alienațiune mentală.

Dar în cazul de față nu ne interesează pe atâta nepotismul său pe cât uneltirile sale politice.

Se știe că-n totdauna își punea candidatura între bulgarii din Basarabia, cărora, în schimb cu alegerea, le mijlocea concesiunile cele mai mari. Având o influență cu desăvârșire nemeritată în administrația învățăturilor publice, d-sa stăruia să se numească pe acolo tot profesori pe sprânceană, de se putea de origine bulgari și cu sentimente bulgărești, încât Basarabia noastră, în loc de-a redeveni ceea ce-a fost cinci sute de ani de-a rândul, adică pământ românesc, devenise din contra vatra agitațiunilor panslaviste — cu concursul d-lui Urechia, care-a fost în acest chip, cu sau fără voință, un instrument al tendințelor rusești. Iar când au sosit urmările complicității sale, a crezut că-nșirând cinci ceasuri verzi și uscate în Cameră și prefăcându-se că plânge, răspunderea d-sale s-a mântuit.

Am fi fost în drept de-a aștepta ca acest domn, periculos în cel mai mare grad prin ignoranția lui dovedită, prin lipsa dovedită de judecată, prin lipsa asemenea dovedită de orice calitate superioară omenească, să aibă de nu pudoarea, cel puțin frica de a se mai amesteca în afaceri publice.

Ei, nu și nu! Cum se ivește ocazia dea-și crea alegători din populații rămase îndărăt, se prezintă dumnealui ca să le dreseze și tot acest prieten și promotor al bulgarilor din Basarabia umblă azi după însărcinarea apostolică de-a organiza instrucția în Dobrogea.

Oricine-și poate închipui ce o să se aleagă de acea instrucție. Dacă va fi astfel, prorocim de mai nainte că tot instrucție de soiul celei din Basarabia o să iasă, instrucție la ordinile panslaviștilor.

Indignați de cutezarea reînnoită a acestui domn, conjurăm pe guvern ca, oricât de roșu ar fi, cel puțin de astădată să-și dovedească intenția de-a face cum e mai bine. Dacă n-are oameni speciali pentru lucrul acesta, însărcineze cu organizarea instrucției acolo pe un ofițer superior de artilerie sau de geniu — fiecare din ei are mai multe cunoștințe pozitive și-nainte de toate mai multă judecată decât d. Urechia.

❦