[24 noiembrie 1878]

Vorbe, vorbe, vorbe! esclamă Hamlet, melancolicul principe al Danemarcei, citind un pasaj dintr-o carte. Fraze! esclamăm noi de câte ori vorbește d. C.A. Rosetti. Fraze îmflate, spuse fără convingere internă, fraze de uliță, de-o confuză generalitate, plănuite pentru a ameți mintea celor ce n-au puterea a cântări valoarea unei abstracții, formule mistice cari nu spun absolut nimic tocmai pentru a produce iluzia că spun ceva.

Cel mai nou product al muzei d-lui C.A. Rosetti este cuvântul ce l-a ținut la realegerea sa în Cameră și pe care-l dăm întreg atât ca o curiozitate de valoare comică, cât și ca semn caracteristic al generației ce ne guvernă.

D. C.A. Rosetti, ocupând fotoliul președenției în aplauzele se înțelege frenetice ale Camerii, a rostit următoarele cuvinte:

Domnilor deputați,

Trămițându-mă din nou la acest biurou, care este pentru mine un altar politic, și amintindu-mi de unde plecarăm, prin ce evenimente trecurăm și unde ajunserăm, îmi pare că percurserăm împreună nu trei, ci una sută ani.

Ce iritațiuni, ce temeri, ce ure chiar la nașterea acestei legislature, și iacă-ne ajunși, ca indivizi și ca națiune, la liniște și la cea mai deplină independență.

Printr-o credință nestrămutată, prin puternica disciplină a oamenilor într-adevăr liberi și prin vitejia fiilor ei, România luându-și locul în familia europeană, ați percurs astfel un ciclu întreg ce este d-ajuns d-a onora nu numai viața unei legislaturi ci chiar a mai multor generațiuni. Acestei Camere însă, acestui Parlament i s-a dat și mai mult.

La înălțimea la care ajunserăm Europa toată ne vede și are ochii țintiți asupră-ne. Dobândind stima și încrederea ei pe câmpul de bătaie, avem acum fericita ocaziune d-a o face să ne-o acorde și pe tărâmul politic.

Mult, foarte mult este de făcut și n-avem înainte-ne decât trei luni. Lungi însă sunt aceste trei luni pentru aleșii națiunii, carii prin suferințe și lupte au învățat a sta uniți, a iubi și a lucra. Se pare în adevăr o minune d-a face o parte din ce datori suntem a face; veți face însă, căci români sunteți și prin minuni a trăit 18 secule această colonie a lui Traian.

Iubitoare, inteliginte, nobilă, generoasă și muncitoare este națiunea română. Ce dar poate fi peste putința d-a face aleșilor ei, care au încă și fericirea d-a avea un Domn care cu vitejie luptă pe câmpul de onoare în capul națiunii, în toate și pe deplin liberă. Europa a admirat acest fapt unic în asemenea timp. Trebuie dar să dovedim pe toată ziua că știm a fi liberi.

Onorat d-a conduce lucrările voastre și în această sesiune, care este încoronarea edificiului ce-ați început, primesc cu recunoștință și cu credință aceasta frumoasă sarcină.

O primesc, căci ea-mi dă dreptul să v-aduc aminte cuvintele zise de Thiers Camerei în mijlocul luptelor celor mai crâncene:

„Partida care până în fine va triumfa și va guverna va fi partida cea mai dreaptă și mai înțeleaptă“.

O primesc, în fine, fiindcă este foarte ușor d-a președe o Cameră a căreia majoritate înțelege, cumpănește, iubește și este hotărâtă d-a nu cruța nici un sacrificiu, nici unul, pentru triumful dreptății și al libertății, pentru gloria și mărirea națiunii.

Un biurou … altar politic? De ce numaidecât altar și nu clopotniță? Are chiar mai multă asemănare cu aceasta din urmă. În fine, d-lui C.A. Rosetti i se pare că petrecu nu trei, ci o sută de ani. De ce nu mai bine o mie, căci nu-i deosebire decât de-o nulă, și în nule sunt foarte bogați liberalii, încât pot să-și permită acest lux.

Noi știam din contra că oameni, animale și lucruri sânt supuse cu toate aceluiași mers absolut și exact al timpului, căruia nu-i putem cumpăra o clipă mai mult din ceea ce ne dă, și că un prezident de Cameră ar trebui să fie cel puțin un om serios, care să nu facă fraze sentimentale și să vorbească nerozii copilărești.

„Ce iritațiuni, ce temeri la început, zice d. Rosetti, și iată-ne ajunși ca indivizi și ca națiune la liniște și la deplină independență“.

Ca națiune, înțelegem — dar ca indivizi? Ce are a face liniștea și independența individuală cu cea a nației? Liniștea individuală e în oameni deosebiți efectul unor cauze foarte deosebite. Astfel de ex. vorbele d-lui C.A. Rosetti pe alții îi mișcă, pe noi ne liniștește, tocmai pentru că nu sunt decât vorbe goale cari nu găsesc în noi nici un fel de rezonanță.

„Ați percurs un ciclu întreg …“ Ciclu de ce anume? De evenimente, de piese muzicale, de tablouri?

„Lungi sunt trei luni pentru aleșii națiunii, cari au învățat a iubi și a lucra“.

Aici reamintim ce-am zis mai sus. Pentr-un om serios trei luni sunt trei luni, nici mai mult nici mai puțin, încât nu înțelegem absolut cum ele pot fi lungi, cu mult mai lungi pentru niște aleși ai națiunii cari au învățat a iubi. Dar permită-ni-se a întreba ce? A iubi? Vinul? Jocul de cărți? Alcazarul Ionescu și pe cuvioasele lui mironosițe?

„Se pare o minune de a face o parte din ce datori suntem a face; veți face însă, căci români sunteți, și prin minuni a trăit 18 secole colonia lui Traian“. Noi, din contră, știm că numai prin minuni n-am trăit, și tocmai de când începurăm a face la minuni și a avea proroci și rabini liberali ne merge cumplit de rău.

„Iubitoare, inteligentă etc. e nația română“. Am întreba din nou ce vrea să zică d. C.A. Rosetti prin această vorbă care, dezlipită de un compliment necesar, are în limba românească un înțeles prost și urât. O femeie care iubește pe cineva e cinstită, dar una care iubește în genere fără a se spune pe cine sau ce … O nație poate fi iubitoare de muncă, de libertate, de arte, de industrie, dar o nație iubitoare numai așa … e poate iubitoare de muscali.

În fine d. C.A. Rosetti încheie prin declarația că primește prezidenția, pentru că e ușor de a prezida o majoritate care iubește. Ce iubește ne întregim noi înșine cu ușurință și cititorul asemenea.

❦