[30 noiembrie 1878]

Așadar ieri a trecut un an de când a căzut Plevna. Vremea e muma ironiei; ea, care a fost sufletul marilor evenimente, trecând nu ne-a lăsat în mâini decât coji deșerte cari azi sunt departe de-a ne mai atinge sufletul cum ni-l atingea odată.

Cine nu-și aduce aminte de bucuria febrilă de acum un an la căderea Plevnei, deși de-a doua zi politica rusească s-a întors în contra noastră? Bucuria de atunci era pentru un eveniment în defavorul nostru. Cine nu-și aduce aminte că d. C.A. Rosetti, primind tinerimea academică, zicea cu glasul său patetic-prefăcut: „A căzut Plevna — dar mai rămâne o altă Plevnă de luat, Plevna internă a reacțiunii!“.

Ce impresie mai fac astăzi vorbele d-lui C.A. Rosetti? În Cameră, unde era atotputernic, și-a luat inima-n dinți și a primit totuși o prezidenție oferită numai de membri roșii puri ai Adunării și de doi trei din partidul gheșeftarilor liberi și independenți, cari-și caracterizează ideile independente printr-o suspectă iubire pentru moșiile pendente … de mănăstiri. În Senat în fine era să se aleagă prezident d. M.K. Epureanu din opoziție și numai voturile conservatorilor au făcut ca să s-aleagă c-o mică majoritate persoana agreată de roșii, I. P. S. S. Mitropolitul primat. Situația în Senat e pierdută deja pentru liberali și într-o bună dimineață, tocmai când le-o fi viața mai dragă, se pot simți puși în eșec de Senatul acela pe care l-au ales în momentul când erau purtați de alianța de la Mazar Pașa.

În fine, luni d. Brătianu apăru în fruntea unui nou cabinet, însemnat prin lipsa lui de însemnătate, un cabinet compus în două din trei părți din advocați mai mult sau mai puțin dibaci, dintre cari unii plouați ca din senin. În locul d-lui Cogălniceanu, singurul om de o inteligență estraordinară din cabinetul trecut, îl vedem pe d. Câmpineanu, care până acuma n-a avut nicicând ocazia de a-și dovedi calitățile sale estraordinare, apoi vedem pe d. Ferichidi, asemenea fără nici o însemnătate politică, pe d. Cantili în fine, de la care nu se poate aștepta nimic în resortul pe care și l-a ales. Ce mi-e Chițu, ce mi-e Cantili. D. prim-ministru Brătianu a citit în amândouă Adunările un fel de program care zice tot atât de puțin ca și numele noilor săi colegi, căci din nimic nimic nu iese.

Programul și indivizii au fost primiți în amândouă Adunările cu un mare sentiment de deziluzie. Deputații roșii își ziceau fiecare în inimă: de ce Cantili și Ferichidi și nu eu? Și trebuie s-o mărturisim că fiecare din ei, chiar d. Holban de ex. sau d. Pantazi Ghica, aveau cuvânt. Dar nu numai partidul guvernamental e deziluzionat — căci aceasta n-ar însemna nimic — dar opoziția asemenea. Căci, într-adevăr, ori de câte ori te lupți îți place a avea cu cine te lupta. Celor tari le place a se lupta cu cei tari, nu cu căsulii făcute din cărți de joc, cu combinațiuni cari tremură la orice suflare de vânt.

Ce mai face oare Plevna internă a d-lui C.A. Rosetti? Oare bătrânul cap al demagogiei române a început a vedea că, oricât de amețită ar fi lumea prin fraze, ea totuși se trezește până în sfârșit? Neadevărul și duplicitatea politică sunt lovite de un fel de nulitate dinlăuntru care le face să se risipească curând. Astfel și liberalii noștri simt cum le piere în mod fatal pământul de sub picioare, fără ca cineva să contribuie la aceasta decât ei înșii prin greșelile lor. Oriunde încearcă a se răzima simt că se razimă de o umbră, de o închipuire a lor. Nimic nu le rezistă și tocmai din cauza asta nu se pot ținea, pentru că, spre a putea merge, trebuie un pământ vârtos care să reziste picioarelor, un razim tare care să reziste mânilor.

Dacă ne mângâie ceva de relele lumii acesteia, dacă credem într-o providență răsplătitoare, e legea constantă că ceea ce e neadevărat piere prin sine însuși. Toată alianța de la Mazar Pașa era un neadevăr — a dispărut. Acuzațiunea adusă cabinetului conservator era un neadevăr și a sfârșit prin faptul că nu se mai găsea nimeni care s-o susție; acuzarea ce ni se face c-am fi reacționari e neadevărată și cade de sine.

Elementele pe cari un neadevăr le conglomerează pentru un moment se îndreptează unul contra altuia și se mănâncă între sine, aducându-și reciproc pieirea pe când elementele cari sunt ținute la un loc printr-o idee adevărată se țin la un loc fără silințe personale. Conglomerată prin neadevăruri, coalițiunea de la Mazar Pașa s-a fărmăturit în sine, ca toate coalițiunile unde nu interese generale, ci lăcomia personală și ambiții smintite sunt sigurele cauze ale unei uniri momentane.

❦