[12 aprilie 1879]

Una din frazele favorite ale demagogiei noastre, pusă chiar în gura M.S. Domnitorului în mesajul de închidere a Corpurilor legiuitoare, e aceea că în tot timpul războiului și în urmă, pe cât ținu ocupațiunea rusească, libertățile publice n-au fost defel înlăturate prin stare de asediu, ci toți am urmat a ne bucura de toate drepturile publice și private.

Caz nemaipomenit în altă țară, strigă rușii.

De mirare lucru că tocmai guvernul nostru să aibă atâta dibăcie și circumspecțiune, atâta tact și cumpătare încât în timpuri cu totul extraordinare să n-aibă defel nevoie de măsuri extraordinare.

Dar să ne punem în altă ipoteză. Să presupunem că Germania ar fi în război cu Franța și că amândouă țările, pentru a evita turburări înlăuntru, ar dispune următorul lucru: la Berlin s-ar numi Liebknecht director al Domeniilor, Bebel secretar de stat la învățăturile Publice, Hodel, prefect de poliție și Nobiling șef gardei palatului împărătesc, apoi toată secta liberalilor internaționali s-ar pune în cele mai bune funcții publice, fără a se întreba dacă știu carte sau pricep câtu-i negru sub unghie din serviciul public ce li se încredințează. Oare s-ar întâmpla turburare în timpul războiului? Desigur că nu. E drept că această liniște ar fi cumpărată cu dezordinea financiară, cu destrăbălarea administrativă, cu o mulțime de rele cari s-ar prăsi și înrădăcina repede în vechea societate germană, dar turburări nu s-ar întâmpla, tocmai pentru că elementele nesănătoase, revoluționare, ar fi la guvern.

Iar dacă în Franța ar fi, în același caz ipotetic, la Ministeriul de Interne d. Rochefort la Justiție un Raoul Rigault ș.a.m.d., fire-ar turburări în Paris? Desigur că nu. Elementele sănătoase s-ar ținea în liniște tocmai prin primejdia generală care ar amenința patria, iar cele nesănătoase s-ar împlea cu de prisos din toate foloasele poziției lor oficiale și ar tăcea asemenea.

Tocmai așa însă s-au întâmplat la noi. Omul care a insultat persoana M. Sale și pe membrii familiei domnești prin scrieri obscene și cuplete de cafe chantant și care a ponegrit tot ce țara aceasta are mai onest și mai independent capătă medalia Bene-Merenti pentru scrieri literare și luminează publicul ex officio. Revoluționari de meserie, amestecați în mișcările cele mai puțin curate de prin Franța și Italia, d-nii Rosetti-Brătianu sunt în capul afacerilor unul șef al partidului, altul ministru prezident; în fine cel ce detronează pe Domn și proclamă republica europeană federativă la Ploiești veghează astăzi de siguranța capitalei și a persoanei M. Sale.

Fost-a dar cu putință turburări la noi, ori fost-au necesară decretarea stării de asediu?

Contra cui să se fi decretat dacă tocmai aciia contra cărora se putea decreta erau ei înșiși însărcinați cu mănținerea ordinii, erau ei înșii guvern?

Așadar faptul în sine că s-au mănținut ceea ce numesc dd-lor Constituția fără a se fi turburat ordinea nu dovedește încă nimic; căci elementele pozitive ale nației, cu toate rechizițiile neomenoase, cu toate comitetele de salut public, cu toate perchizițiile, cu tot jaful, cu toate cele 56 milioane franci cheltuite pentru a pierde o provincie, cu toate miile de oameni stinși prin foame, frig și glonți, elementele pozitive, conservatoare ale țării au rămas liniștite, căci era în țară o armie străină, aliată cu demagogia noastră: un îndoit pericol.

Dar ia să fi fost conservatorii la guvern în vremea războiului ruso-turcesc!

Aveam la Pitești una republică. Prezident d. I. Brătianu.

Aveam la Ploiești o a doua republică. Prezident Stan Popescu.

La Mizil a treia republică. Prezident E. Carada … și așa cum dulci jubilo in infinitum.

De aceea fie buni d-nii roșii și nu se laude cu ceea ce nu e un merit al lor. Țara a cumpărat scump, foarte scump această liniște internă și mănținerea drepturilor constituționale. Țara a cumpărat-o cu moartea zadarnică a mii de oameni, cu 56 de milioane bani buni aruncați în Dunăre, cu dezorganizarea completă a serviciilor publice, cu ruina financiară. Douăzeci de ani să fi stăpânit un alt partid, n-ar fi lăsat în urmă golurile și dezorganizarea pe care ni le arată d-nii liberali după doi ani de guvernare.

Partidul liberal-internațional de la noi n-a avut așadar decât foloasele, nicidecum meritul situațiunii.

❦