[24 august 1879]

De câte ori se încurcă sforile politice ale stărostiei patriotice din Ulița Doamnei așa încât onor. corporație nu mai are destulă destoinicie și putere ca să le descurce singură, organul radical începe a ne cânta un refren vechi, care sună cam așa:

„Să ne unim cu toții mână-n mână, împrejurul stindardului național, să lăsăm d-o parte micile pasiuni, neînțelegerile interioare, pentru ca să fim prin unire tari față cu vrăjmașii din afară. Unire și înfrățire! Să luăm exemplu de la strămoșii noștri!“

Un lucru este foarte caracteristic în acest refren. Invariabil, dânsul se adresează tot dauna cătră adversarii politici; povețele patriotice ce dânsul cuprinde sunt îndreptate cătră aceia cari, cu o zi mai nainte, au fost insultați și calomniați fără cea mai din urmă rușine. Redactarea lui proprie, dacă redactorul n-ar fi un iscusit bizantin, ar trebui să sune dar astfel:

„Să vă uniți cu noi mână-n mână, împrejurul redacției din Ulița Doamnii, să lăsați d-o parte părerile și credințele voastre, pentru ca să ne putem noi descurca sforile. Unire și înfrățire! Luați exemplu de la strămoșii noștri!“

Sărmanii strămoși români! La câte mișelii fanariotice numele lor servește de etichetă!

Înainte de a intra în război, toți cei chemați a da sfatul lor M. Sale Domnitorului despre ce era de făcut fuseră de părere că nu trebuie să ne amestecăm deloc în lupta celor două colosuri, numai d. C.A. Rosetti, strănepotul strămoșilor noștri, fuse de părere să mergem ca orbeții înainte. Merserăm, din nenorocire, după părerea d-lui, fiind la cârma țării ai d-lui; în curând sforile politice li se încurcară rău de tot, și organul stărostiei patriotice începu să strige:

„Am încurcat-o noi; acum trebuie toți românii mână-n mână, uitând micile pasiuni, neînțelegerile dinlăuntru, să o descurce. Unire, înfrățire! Să luăm esemplu de la strămoșii noștrii!“

Mai târziu vine Congresul de la Berlin, în care se-nscrie art. 44. D. Brătianu merge la masa cu postavul verde, la care e poftit să ia loc — în picioare — spre a face înaintea diplomaților câteva tirade patriotice, presărate cu citate de blagomanii din literatura democratică și stropite din când în când cu lacrămi. Cum a mers, așa s-a întors d. Brătianu, nici citatele din Michelet, nici lacrămile, nici elocuența clasică a d-lui Brătianu n-au putut mișca pe auditoriu din palatul Radziwill, cari se vede că sunt mai puțin simțitori decât auditorii „suverani“ ai întrunirilor electorale de la Mazar Pașa.

Ce-i oare de făcut? întreabă d. Brătianu; iar d. Rosetti începe prin organul său să ne cânte refrenul: „Unire, înfrățire! Să luăm esemplu de la strămoșii noștri!“

După aceea încep tratările guvernului d-lui Brătianu cu cabinetele, d-lui de tocmește, ca deplin împuternicit, și târgul se oprește la împământenirea evreilor pe categorii. Camera însă, chemată a modifica art. 7, se pronunță în contra târgului făcut și sforile politice radicale se încurcă de astă dată mai grozav ca totdauna. „Unire, înfrățire! Să imităm pe strămoșii noștri!“ sunt vorbe frumoase, dar nu fac, din nenorocire, efectul dorit. Ministerul se remaniază; puterile, hotărâte odată asupra învoielii cu categoriile ori cu listele nominale, resping orice nouă tocmeală și sforile se încurcă și mai rău. Refrenul reîncepe, neavând nici acum mai mult răsunet decât în rândul trecut.

Majoritatea, nestrămutată și dânsa în hotărârea ei, răspunde: „Unire și înfrățire, voiți? Uniți-vă atunci cu soluțiunea noastră, noi nu ne putem uni, în numele strămoșilor ce-i invocați, cu soluțiunea Alianței izraelite“.

Majoritatea este îndreptățită a zice aceasta, cu atât mai mult că la remaniarea ministerială nu a fost consultată și dânsa, cu atât mai mult că ministerul cel nou a aderat dintru început, prin programa lui, la soluțiunea acestei majorități.

Dacă ministerul și îndeosebi radicalii doresc unire și înfrățire, unească-se cu soluțiunea majorității; dacă nu, ducă-se și lase răspunderea în mâinile acestei majorități, care a dovedit îndeajuns că asupră-i refrenurile tocite nu mai pot face nici un efect.

❦