[27 iulie 1879]

[Articol cu paternitate incertă]

De doi ani și mai bine „Timpul“ a atras atenția cititorilor lui asupra neajunsurilor economice ale țării, neajunsuri care stau într-un fel de influențare reciprocă cu corupțiunea politică produsă de liberalismul cosmopolit.

Împrejurarea prin care organul nostru s-a distins de aproape toate celelalte este că pe de o parte n-a scăpat din vedere realitatea lucrurilor, pe de alta n-a renunțat la gândirea proprie în favorul unor citațiuni din autori franceji sau germani. În sferele noastre așa-zise culte s-au lățit obiceiul de a nu gândi nimic din proprie inițiativă și de a se ținea ca orbul de gard de cărți străine cari, mai cu seamă în materia mișcătoare și pretutindeni alta a economiei poporului, nu au decât o valoare relativă, căci sunt răsărite din reflecțiunea asupra unor stări de lucruri cu totul altele decum sunt ale noastre. Nu numai legile noastre sunt copiate ad litteram de pe legi străine, fără a se ținea în seamă nici dreptul național moștenit, trecut în codicele vechi, nici stările de lucruri de la noi, dar până și regulamentele speciale ale serviciilor publice, până și circularele ministeriale sunt traduse adeseori după calupuri străine, de se potrivesc sau nu se potrivesc. Această stare de lucruri devine și mai tristă când vedem că ea, în loc de a înceta, continuă mereu, crescând încă prin vecinica emigrare a junimei studioase în străinătate, de unde ea — în locul culturii adevărate — aduce multă suficiență și pretenții cu asupra de măsură exagerate.

E adevărat că în timpul din urmă neajunsurile economice ale țării au devenit atât de pipăite și atât de văzute de toți încât nu pot scăpa din vederea nimănui; cu toate acestea procedările sumare din trecut în privirea unor materii analoage ne inspiră o adevărată spaimă de a vedea tratate și aceste neajunsuri într-un mod sumar, după calupuri primite ad libitum, cu acea grozavă superficialitate cu care se tratează toate cestiunile la noi.

Cauzele sărăcirii clasei agricole sunt multe, dar vom cita pe cele principale: 1) terminul de despăgubire pentru pământurile acordate țăranilor a fost prea scurt, suma anuală de plătit prea mare, încât această sarcină, care a venit în mod spontaneu asupra populațiunii rurale, trebuia s-o apese în mod neobicinuit de greu; 2) la chiar începutul împroprietăririi, tocmai atunci adecă când populațiunea avea nevoie de ani buni pentru a se deprinde cu nouăle greutăți, s-au întâmplat ani cu desăvârșire răi și foamete în toată forma; 3) statul, privind pe țărani ca pe niște cetățeni pe deplin formați pentru sistemul reprezentativ, i-au încărcat c-o organizare costisitoare și bogată în funcționari plătiți, județeni și comunali, încât printr-asta s-a creat o nouă și cumplită clasă de lipitori ale satelor, avizați de-a dreptul la bugetele supraîncărcate ale comunelor rurale; 4) sarcinele nouă, venite peste noapte asupra țăranului, l-au dat cu totul pe mâna uzurei în cele mai deosebite forme ale ei. Trebuind să se împrumute pentru a plăti despăgubirea, dările cătră comună și județ, el face acest împrumut în condițiile cele mai grele posibile, tocmai pentru că cererea acestor împrumuturi era generală. Mai adaogând pe lângă acestea obligațiunile contractate pentru pământul ce-i trebuia aproape fiecăruia din țărani peste pogoanele ce le avea, se va vedea lesne că greutățile trebuiau să devie insuportabile pentru oameni cari abia începeau economia lor în mod independent; 5) dările indirecte a comunelor urbane fiind în mare parte dări asupra consumațiunii, ele sunt asemenea purtate de țăranii cari introduc în orașe obiectele de consumațiune. Deosebirea genetică între producția agricolă și cea industrială consistă tocmai în asta, că dările și cheltuielile de transport la articolele producției industriale se adaogă la prețul lor original, pe când la cele agricole se scad din prețul lor original.

Astfel avem dar spectacolul unei țări în care tot importul, care consistă din articole străine și toate clasele, consistând în cea mai mare parte din speculanți cu producte străine, se hrănesc cu toate, dând în schimb un singur articol: grâul produs cu capitalul în pământ al proprietarului mare și cu munca țăranului.

Mai adăogând pe lângă acestea că concurența ce ne-o fac provinciile de sud ale Rusiei și America crește din ce în ce, avem tabloul complect al unei țări osândite de a da mereu îndărăt dacă va continua a avea exigențele de până acuma.

Pe lângă acestea toate, se mai adaogă apoi pericolul pentru țărani ca clasă de a-i vedea devenind proletari prin împărțirea micului lor număr de pogoane între copii adesea foarte numeroși. Cumcă acești copii ar fi economicește și mai slabi, și mai espuși de a fi esploatați apoi, în neputință de a-și întemeia căminul lor propriu e evident pentru oricine.

Față cu toate cauzele generale de înapoiare „Românul“ speră de a fi găsit un mijloc care le va înlătura pe toate: băncile rurale. De unde se vor găsi banii necesari, fără camătă, a se da țăranilor, cum acești bani vor putea fi un mijloc contra răului organic al divizibilității pământurilor țărănești, rămân întrebări deschise.

Noi am propus deja singurele mijloace cari ni se par și practice și posibile pentru a da clasei țărănești și mai multă putere și un teren de lărgire a activității ei: maioratul și parcelarea sistematică a moșiilor statului în maiorate. Acest sistem înainte de toate ar favoriza înmulțirea populației, aducând-o la o proporție mai justă cu întinderea teritoriului, și ar putea să înceteze atunci când valoarea averii mobiliare a unui țăran ar întrece cu mult valoarea averii sale imobile, când dar împărțirea moștenirii între copii s-ar putea face fără pericolul de a vedea parcelele țărănești dărăburindu-se în fărmături neînsemnate.

În orice caz însă băncile agricole, dacă se vor înființa, vor avea marele neajuns de a servi nu la dezvoltarea agriculturii, ci la plata de biruri, căci pentru aceasta, nu însă pentru lărgirea economiei, le trebuiesc țăranilor bani. Afară de asta băncile acestea n-ar avea nici o siguranță în privința rambursării împrumuturilor, de vreme ce pământul țărănesc e deocamdată inalienabil și n-ar putea servi ca ipotecă sau ca obiect de despăgubire.

Ni se pare că în loc de a-i împrumuta țăranului bani ca să-și plătească dările ar fi mult mai practic de-a reduce acele dări la o măsură în care el să le poată plăti cu înlesnire.

Dar aceasta e atât de simplu încât n-ar conveni nici unui din tinerii cari vor să lecuiască toate relele cu medicamente speciale, aduse din străinătate.

❦