[3 martie 1879]

Cestiunea art. 7 a înlăturat pe câtva timp interesul pentru alte cestiuni dinlăuntru și din afară. Deși toate ziarele par a se fi înțeles între ele de a călca ca pe ouă, adică de a o trata cu toată răceala posibilă, nimeni nu-și tăgăduiește extrema ei importanță. În Parlament vorbele au fost cu mult mai aprinse decât în presă, mai cu seamă fracția de dincoace și de dincolo de Milcov au scăpat în buruiana vorbelor multe, deși a făcut tuturor impresia c-ar fi căutând ceea ce nu voiește să găsească, adecă o soluțiune.

Guvernul vede, aude și tace, tace mai mult decum s-ar cuveni. Lungul discurs ținut în Cameră de d. I. Brătianu nu conține nici o lămurire, ci numai asigurări despre onorabilitatea d-sale personală, despre patriotismul și bunavoința de care este inspirat, dar nici cel mai slab indiciu asupra perspectivelor, bune sau rele, cari ni se impun din afară în privirea soluțiunii.

Căpetenia partidului liberal, d. C.A. Rosetti, ca Odiseu cel mult meșteșugareț, rătăcește departe de Itaca cea înconjurată de valuri, de patria sa iubită, multe cetăți de oameni și multe datini deprinde, chibzuind să-și mântuie sufletul și pe tovarăși, cum ar zice bătrânul Homer. Dar toate silințele sale sunt zădarnice, căci pe când meșteșugarețul grec din anticitate lua lumea înainte cu povești, Odiseu cel modern întâlnește în cale-i o lume care-i cunoaște patria sa mai bine decât el însuși.

La Viena a fost primit rece și, pe când petrecea încă pe malurile albastrei Dunări, îi veni știrea politicoasă ca pe la Berlin nici să mai încerce a trece. Diplomația germană, mai puțin șovăitoare, îi făcu noului Odiseus destăinuirea că geaba ar veni, geaba s-ar duce și, fiindcă totuși e mai demn pentru prezidentul unei Camere și șeful unui partid de-a nu bate pe la uși ce nu i se vor deschide și de-a nu cere ceea ce nu i se va da, să-și caute mai bine de drum și să-și încerce norocul într-altă parte.

Mărunțișarul nostru liberal a trecut dar cu lacrimele-n ochi pe lângă stânca aceasta mai departe la Paris. Aci a fost primit în audiență de prezidentul viitor al republicei franceze, de d. Leon Gambetta, care i-ar fi declarat că nu poate spera nici un sprijin pentru partidul și pentru țara sa de vreme ce-a trădat marea republică universală ajutând pe Rusia, țară despotică, în războiul contra turcilor. Precum un maistru mustră pe-o calfă rău nărăvită, astfel d. Gambetta a mustrat pe viitorul prezident al republicei de lângă Dâmbovița, spuindu-i verde că ținta omenirii nu este a juca căzăcește cu cazacii. E drept că o sumă de pene cari tratau cestiunea Afganistanului și a harapilor zulu cu un entuziasm vrednic de toată lauda au fost mișcate de cătră d. C.A. Rosetti să-și mute acest entuziasm asupra unui alt sujet: asupra nenorociților români. Și penele au făcut-o, încât o zi întreagă, ba poate două chiar, presa franceză s-a ocupat de România și de nedreptatea ce i se face. După aceea toate au reintrat în cursul lor liniștit, harapii zulu și Afganistanul au ieșit din nou la maidan — căzuse o pietricică în lacul liniștit și-i speriase pentru un moment suprafața într-un cerc de valuri. Apoi se făcu iar liniște, ca și când pietricica nu fusese de când lumea.

Dar d. C.A. Rosetti nu se sperie cu una cu două. Toate căile duc la Roma — zice proverbul — cum putea dar d-lui să nu se ducă acolo unde duc toate căile? Acolo d-sa s-a recomandat ca strănepot al unui negustor genovez, anume Giorgio, care la anul una mie o sută unu a deschis prăvălie de mărunțișuri lângă Dunăre și că de atunci acel loc se cheamă Giurgiu. După ce în fiecare italian a găsit o rudă mai de aproape sau depărtată, și-a propus cererea. Niente, i s-a răspuns din toate părțile. E drept că marele organ, „Il Picolo“, ne-a dat spornic ajutor în război, dar acele succese strălucite totuși nu aduc în minte-ne decât întrebarea: cât timp pot guverna liberalii la noi fără a aduce țara la marginea prăpastiei? Noi credem că nici o zi.

În rândul întâi al guvernării lor au lăsat cestiunea Strusberg, bandele bulgare — adecă cestiunea Orientului și cestiunea evreilor în floare.

Cu greu guvernul conservator a regulat cestiunea Strusberg, bandele bulgare le-au regulat turcii, de nu le-au rămas nici sfântă de urmă, iar evreii s-au regulat ei în de ei, făr-a mai face pretenții.

Astăzi iar, dacă ar cădea liberalii, ne lasă c-o minunată moștenire, țara c-o poziție nedefinită în cestiunea Orientului, nici dependentă, nici independentă, cu cestiunea evreilor mai arzătoare decât oricând, cu un război făcut în zadar, cu Basarabia pierdută, c-un cuvânt c-o mulțime de bunătăți pe cari numai noi românii cei târzii la minte nu le știm prețui cum se cuvine, dar cari fac multe parale.

Să mai ție guvernul liberal încă vrun an-doi și apoi n-avem s-avem încotro de multele bunătăți revărsate asupră-ne, încât nu ne va rămâne altceva decât să ne luăm în spate ceea ce ne va fi rămas și să schimbăm America de lângă Dunăre pentru America de peste Ocean. Atunci Plevna internă — adecă naționalitatea română a acestei țări — va fi luată.

❦