[8 aprilie 1879]

D. Frederic Dame ne trimite o întâmpinare lungă, căreia-i dăm loc mai jos, relativă la mențiunea făcută în una din revistele noastre despre un redactor al „Românului“, nenumit, care ar fi luat parte la Comuna din Paris. D-sa arată deci prin șirele de mai jos că n-a luat parte la acea mișcare și întărește aserțiunea sa cu acte gospod.

Iată dar acea întâmpinare, asupra căreia facem mai la vale observațiile noastre.

București, 25 martie, 1879

D-lui Redactor al ziarulul „Timpul“

Domnule redactor,

Vorbind de mine vă permiteți din nou să adăugați lângă numele meu epiteta de „comunard alungat din țara sa“. Știți, d-le, că, dacă „Timpul“ ar fi un ziar serios în alegațiunile sale, această acuzațiune aruncată în treacăt, după ce a fost dezmințită de atâtea ori, ar constitui ceva mai mult decât o calomnie.

Însă, fără a cerceta mobilul unui fapt pe care nu voiesc să-l calific, cred de datoria mea să vă adresez spre știință copia de pe două scrisori, una iscălită de un fost subsecretar de stat la departamentul justiției, cealată emanând de la actualul ministru al comerciului. Sper, d-le, că nu veți refuza publicarea lor în ziarul d-stră.

Versailles, 21 ianuarie 1877

Scumpul meu domn,

N-am uitat nici numele d-tale nici serviciie ce ai adus guvernului în zilele grele când ne luptam în contra comitetului central. Se poate zice că ai fost ajutorul primăriilor noastre și știu câte misiuni periculoase ți-au fost încredințate de noi și că le-ai îndeplinit pe toate cu curagiu și inteligență… Primește încredințarea stimei ce mi-a inspirat purtarea d-tale.

Încrezi-te, scumpul meu domn, în simțimintele mele devotate.

Jules Meline

Primar al arond. 1 din Paris în 1870— 71.

Deputat al depart. Vosges.

Subsecretar de stat la depart. Justiției. Minister. Dufaure.

Iată scrisoarea a doua, care mi-a fost adresată tocmai ca să răspundă unor atacuri îndreptate, tot cu aceiași bună credință, de d-voastră în contra mea pe la finele anului 1876.

Paris, 23 ianuarie 1877

Subsemnatul, deputat al arond. I din Paris, fost primar al arond. II (1870—1871), certifică că d. Frederic Dame, născut la Tonnerre (Yonne) în 1849, a fost secretarul meu în timpul răzbelului și al asediului capitalei în 1870— 71 și că și-a îndeplinit totdauna funcțiunele sale cu zel, inteligență și devotament. Atest între altele că în momentul insurecțiunei comunaliste din martie 1871 nu m-a părăsit în zilele cât am rezistat cu primarii Parisului la propășirea acestei insurecțiuni. A venit cu mine la Versailles și n-a încetat să fie credincios cauzei ordinei și a păcei.

Pentru ce i-am dat această atestare, autorizându-l să facă de dânsa uzul ce-i va conveni mai bine.

P. Tirard

actualmente ministru al comerciului și agriculturei

Originalele acestor două scrisori sunt la dispozițiunea d-voastră ca să le consultați. Asemenea pun la dispozițiunea d-voastră cartea ce am publicat la Paris în septembrie 1871, La Resistance, în care am făcut istoricul mișcărei comunaliste, și Istoria revoluțiunei din 1870-71 a lui Jules Clarétie, ca să constatați că acest eminent scriitor n-a găsit alte teorii mai bune decât ale mele, astfel încât ancheta Camerei asupra evenimentelor din martie s-au răzimat tot asupra acestor teorii, care au fost din nou sancționate de Jules Simon și Camille Pelletan în ultimele lor publicări privitoare la insurecțiunea din 1871.

Cred acum că nu voi mai găsi în „Timpul“ epitete nedrepte acolate la numele meu, deși era simplu să vă asigurați înainte d-a vorbi, cu atât mai simplu cu cât persoana mea e prea neînsemnată ca să poată figura în primele București ale ziarului d-voastră.

Și pentru că ocaziunea-mi este dată, adaug că ar fi bine să se piarză în presa română obiceiul d-a se arunca unul la altul acuzări nefundate, căci dezmințirea lor azvârlă discreditul asupra acelora care le-au scormonit.

Vă rog, domnule, să binevoiți a publica această scrisoare în coloanele ziarului d-voastră și să primiți salutările mele.

Frederic Dame

48. Calea Victoriei

Toate acestea sunt bune și frumoase, păcat numai că nu dovedesc nimic. Cată să reamintim pe scurt cuprinsul acelei reviste a noastre. „Românul“ ne făcea o imputare oarecum că numisem cererea de drepturi a evreilor, adresată Congresului, un act de înaltă trădare; ne imputa asemenea plângerea noastră că prin sistemul de legi liberale cosmopolite, prin americanismul demagogiei, bazat pe teoria rosettească „om și om“, țara noastră a devenit o mlaștină de scurgere a elementelor economicește și moralicește nesănătoase din Apusul și Răsăritul Europei.

Noi am răspuns la aceasta că n-am vorbit numai de evrei și că aceștia nu sunt singurul element nesănătos venit în țară. Făr-a cita nume proprii, am pomenit numai exemplul unei facultăți din București, un fel de stup de bulgari ignoranți și cămătari, de un senator bosniac (felcer turcesc) ales în colegiul întâi de București și candidat al roșiilor și de redactorul unei foi răspândite, despre care se zicea c-ar fi luat parte la Comuna din Paris.

D. Frédéric Damé ne spune că d-sa n-a luat parte la Comună și o dovedește.

Îl credem; retragem aserțiunea cum a fost, fără a schimba însă teoria generală emisă și fără a-l scoate din rândul în care s-a simțit a fi. Căci nu faptul că a luat sau n-a luat parte la Comună e pentru noi important, ci mediocritatea și nematuritatea scrierilor sale, cari nu-l îndreptățesc a juca un rol de cultură în România.

D. Frédéric Damé a scris un dicționar de medicină ni se pare. Cu toate acestea nu știm să fie nici fiziolog, nici anatom, nici patolog special.

Tot d-sa a scris un fel de manual pentru învățarea limbei rusești.

Cunoaște limbile slave sau măcar pe cea rusească atât de bine ca pe cea franceză?

Ne-ndoim asemenea.

A scris apoi o Călăuză a Bucureștilor; un Dicționar al dialectului provensal în comparare cu limba română, în care pune cuvinte românești de gazetă, introduse de ieri-alaltăieri, alături cu fondul vechi romanic al limbei provinciale, d-sa mai primejduiește apoi vizitarea Teatrului Național prin piese scrise fără pic de talent și citirea „Românului“ prin foiletoane. C-un cuvânt se folosește de zece căi pentru a se face… nemuritor și va pretinde poate ca să-l numărăm între elementele sănătoase de cultură?

Așadară, cu tot transitus per falsum medium, cu toată eroarea noastră în privirea participării la Comună, atât teoria noastră generală cât și exemplele citate rămân bune, precum teoria lui Galilei ar rămâne adevărată chiar dacă el ar fi citat între argumente și vrun pasaj din Biblie.

Oricine ne va putea crede că d. Frédéric Damé e pentru noi o persoană indiferentă, ca oricare alta, încât, pe câtă vreme nu va voi a se face observat, n-am fi crezut de-a avea destul talent de-a ne ocupa de d-sa. Poate că autorul Nopții furtunoase ar fi singurul care să-mbogățească specia „Rică Venturianu“ cu încă un tip. Dumnezeu umple lumea cu ce poate și n-avem ceartă cu cerul. Dar pe terenul vieții publice credem din contra că orice mediocritate trebuie descurajată din capul locului și în tot felul, pentru ca nici să cuteze a căuta pe seama noastră a tuturora o importanță ce nu i se cuvine, chiar dacă acea importanță s-ar mărgini la scrierea de piese rele.

Oare dacă d. coredactor al „Românului“ ar fi avut în realitate talentul lucrurilor pe cari le-a întreprins, adecă talentul de-a compune enciclopedii medicale, dicționare comparative a limbelor romanice, gramatici pentru limbele slavone și tragedii bune totdodată, Franța n-ar fi salutat în d-sa pe un nou Voltaire, n-ar fi fost încântată de-a posede un spirit atât de universal?

Din punctul nostru de vedere e așadar indiferent dacă mediocritatea se cheamă Urechiă sau X sau Y. E o buruiană rea ce trebuie plivită, pentru a se face loc la soare plantelor celor de folos. Prisosul de puteri pe care o nație îl posedă e îndestul de mic pentru întreținerea culturii adevărate; dacă însă în locul acesteia se grămădește cea falsă, se grămădesc enciclopedii medicale, furtografia urechească sau Scrisorile cătră demoșteniți, nu mai e loc pentru cultura cea adevărată și sănătoasă.

D. Damé în fine are modestia de-a zice că d-sa e prea neînsemnat pentru ca să ne ocupăm de d-sa. Dar tocmai motivul acesta ne face pe noi să vorbim, căci atunci am trebui să tăcem și despre d. Urechilă. Îndealtmintrelea fraza aceasta ne-aduce aminte o epigramă a lui C. Bălăcescu:

Din modestie se vede Zici că nu-nsemnezi nimic; Tu o zici făr-a o crede, Eu o crez fără s-o zic.

❦